O scurtă festivitate a precedat concertul de gală al ediției din acest an a Zilelor municipiului Petroșani, aceasta fiind prilejuită de premierea apreciaților sportivi români Toma Coconea și Avram Iancu, ambii fiind cetățeni de onoare ai municipiului Petroșani.
În semn de recunoștință a autorităților publice locale și a întregii comunități față de cei doi sportivi, ale căror performanțe fac cinste tuturor românilor, dar mai ales pentru promovarea municipiului Petroșani în țară și în străinătate, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, le-a înmânat apreciaților sportivi Toma Coconea și Avram Iancu ”Diplome de excelență”.
”Atât Toma Coconea, cât și Avram Iancu reprezintă două repere importante pe scena sportivă națională și internațională, fiind adevărați ambasadori ai municipiului Petroșani și ai Văii Jiului, atât în țară, cât și în străinătate”, a spus primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.
Decernarea acestor diplome, acordate de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Petroșani, a avut loc în cadru festiv, cu ocazia Zilelor Municipiului Petroșani, în aplauzele celor care au participat la aceste manifestări.