Un prim lot din echipamentele achiziționate de Spitalul de Urgență din Petroșani, în cadrul proiectului european intitulat ”Consolidarea Capacității Sistemului Medical Public de gestionare a Situației de Urgență”, au ajuns în aceste zile la destinatar.
Este vorba despre paturi, scaune cu rotile, mobilier de specialitate, dar și o parte din aparatura medicală solicitată de către medicii de la cea mai mare unitate medicală din Valea Jiului. Potrivit directorului SUP, dr. Alin Vasilescu, prin rezultatele pe care le va avea, acest proiect european generează un răspuns util și eficient al sistemului medical nu doar la criza COVID-19, pentru care a fost lansat, ci și un efect pozitiv pe termen lung, prin îmbunătățirea capacității de îngrijire în cadrul acestei unități sanitare.
Nu mai puțin de 7 milioane de lei a reușit municipalitatea din Petroșani să acceseze în cadrul acestui program special al Uniunii Europene, în vederea dotării cu aparatură și echipamente medicale specifice, acestea urmând să ajungă în perioada următoare la SUP. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi este convins că toate acestea vor veni în sprijinul personalului medical și vor avea un efect în creșterea calității actului medical, acesta fiind de altfel, și unul din obiectivele asumate de actuala administrație locală. ”Așa cum am mai precizat, pentru mine sănătatea oamenilor reprezintă o prioritate. Mulțumesc întregului colectiv de la Spitalul de Urgență din Petroșani, condus de managerul dr. Alin Vasilescu, pentru tot efortul depus în această perioadă și pentru întreaga implicare. Îi asigur totodată că vor avea întotdeauna în administrația publică locală un partener de încredere”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.