Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu invită publicul, în 24 octombrie 2021, la o premieră a Secției germane, spectacolul „you·tópia”, o producție inedită care îmbină teatrul, poezia, dansul, muzica și artele vizuale.
„you·tópia” este un proiect multimedia, un poem coregrafic despre relațiile subtile dintre indivizii unei colectivități. Trecând marea poezie avangardistă a secolului trecut prin filtrul unei sensibilități coregrafice și vizuale aparte, creatorii acestui proiect explorează noi formule de comunicare reprezentative pentru omul modern. Între spațiile domestice și citadine ale nevrozei colective, universurile vegetale paradisiace și coșmarurile postumaniste, spectatorii iau parte la o incursiune psihedelică la capătul căreia vor întrezări o rază de speranță.
Noua producție a TNRS este realizată în colaborare cu artiști din Germania și Danemarca. Regizorul Florian von Hoermann locuiește în München și este profesor de actorie și regie la Academia Athanor, având colaborări cu teatrele din Dresda, Baden Baden, Stuttgart și Frankfurt. Coregrafă și profesoară de dans, Edith Buttingsrud, este de origine daneză și locuiește în Berlin, unde a realizat coregrafia pentru numeroase filme și spectacole de teatru și operă.
„Spectacolul nostru este o călătorie într-un spațiu al non-existenței, un spațiu aflat între lumi. Un spațiu în care căutăm conexiuni între individ și propria sa libertate, prin intermediul unor teme definitorii, filtrate prin poezia secolului trecut. Încercăm, astfel, să împingem granițele percepției într-o zonă necunoscută, subtilă, care să ne ofere noi perspective asupra statutului omului în era globalismului, în era sclaviei într-o „lume a mașinilor”. Suntem tot mai mult acaparați de lumea virtuală, în vreme ce resursele naturale tind să își atingă limitele și să se epuizeze. Întrebarea pe care vrem să o lansăm este: a mai rămas oare o fărâmă de existență sănătoasă, în care să ne putem refugia, din calea unei societăți bolnave, pentru a ne putea apropia de creația divină?”, a declarat regizorul Florian von Hoermann.
Spectacolul are în distribuție atât actori ai Secției germane, cât și actori ai Secției române a TNRS: Johanna Adam, Emöke Boldizsar, Yannick Becker, Daniel Plier, Fabiola Petri, Lukas Redemann, Benedikt Häfner, Ana Tiepac, Ștefan Tunsoiu, Eva Frățilă, Patrick Imbrescu. Reprezentațiile sunt în limba germană, cu traducere în limba română.
Avanpremiera spectacolului „you·tópia” va avea loc sâmbătă, 23 octombrie 2021, ora 19:00, iar premiera – duminică, 24 octombrie 2021, ora 19:00, la TNRS – Sala Mare, bd. Corneliu Coposu, nr. 2, Sibiu.
Participarea publicului este permisă doar în baza Certificatului verde COVID, pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, sau online: www.tnrs.ro.