George Artur Găman predă ștafeta conducerii la Asociația Națională a Salvatorilor colegului său Daniel Pupăzan

Home Stiri la zi George Artur Găman predă ștafeta conducerii la Asociația Națională a Salvatorilor colegului său Daniel Pupăzan
George Artur Găman predă ștafeta conducerii la Asociația Națională a Salvatorilor colegului său Daniel Pupăzan

La Petroșani s-au desfășurat miercuri, 12 octombrie 2022 lucrările celei de-a XIX-a Adunări Generale a Asociației Salvatorilor Mineri și de Suprafață din România, eveniment găzduit de INCD-INSEMEX Petroșani. Aceasta este una dintre cele mai active și apreciate asociații profesionale din România, care reunește specialiști din domeniul salvării miniere și de suprafață, dar și manageri ai unor instituții și companii a căror activitate presupune necesitatea organizării de servicii de salvare.

Înființată în anul 2003, la inițiativa actualului director general al INCD-INSEMEX Petroșani, dr. ing. George Artur Găman, Asociația Salvatorilor Mineri și de Suprafață din România a desfășurat o activitate deosebit de bogată, cea mai importantă dintre acestea fiind susținerea anuală a concursului național de salvare minieră și de suprafață, întrecere profesională a salvatorilor din întreaga țară, eveniment cu un rol esențial în pregătirea profesională și schimbul de experiență al salvatorilor mineri și de suprafață.

În deschiderea Adunării Generale a Asociației Salvatorilor Mineri și de Suprafață din România, odată cu prezentarea raportului de activitate pe anul precedent, dr.ing. George Artur Găman a anunțat în plen decizia de a se retrage de la conducerea acestui for, după ce timp de 19 ani a ocupat funcția de președinte. ”Vine un moment în care trebuie să faci un pas în spate și să predai ștafeta altor colegi, cu o viziune mai directă, ancorată în realitatea vremurilor pe care le traversăm. Am condus această asociație timp de apăroape două decenii și cred că, împreună, am reușit să realizăm multe lucruri bune, frumoase și utile. Vă mulțumesc pentru toată încrederea și sprijinul pe care mi l-ați acordat în tot acești ani. Responsabilitățile profesionale pe care le am în acest moment nu-mi mai lasă însă suficient timp să mă ocup și de conducerea acestei asociații, așa cum trebuie și așa cum sunt așteptările colegilor de aceea, am decis să mă retrag din calitatea de președinte și să las locul unui alt coleg care sunt convins că va duce mai departe ceea ce, noi toți, am început aici, să facem pentru oamenii din acest sector de activitate”, le-a spus George Artur Găman colegilor săi din Asociația Salvatorilor Mineri și de Suprafață din România.

Acesta a avansat și propunerea pentru desemnarea noului președinte al Asociației, în persoana colegului său, dr. ing. Gheorghe Daniel Pupăzan, director tehnic al INCD-INSEMEX și coordonator direct al activităților de salvare minieră și de suprafață din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare de la Petroșani, un salvator miner cu o vechime și activitate recunoscute în acest domeniu de activitate.

Alegerea dr.ing. Gheorghe Daniel Pupăzan în calitate de președinte al Asociației Salvatorilor Mineri și de Suprafață din România a fost votată în unanimitate. ”Sunt onorat de misiunea pe care mi-ați încredințat-o și vreau să-i mulțumesc domnului George Artur Găman pentru activitatea de până acum, care a făcut ca această asociație profesională să-și câștige respectul nu doar în rândul colegilor care activează în domeniul salvării miniere și de suprafață, ci și al comunității noastre profesionale și al opiniei publice, în general. Au fost ani pozitivi, cu proiecte deosebit pe care le-am realizat împreună și, înțelegând rațiunile pentru care domnul Găman a decis să se retragă, vă propun să-i conferim titlul de președinte de onoare al asociației noastre. În ceea ce mă privește, voi face tot ceea ce depinde de mine ca proiecte inițiate de dumnealui, pe care le-am realizat alături de toți colegii, să le continuăm și vom încerca să facem și altele noi. Vă mulțumesc pentru încredere”, a spus dr. ing. Gheorghe Daniel Pupăzan, noul președinte al Asociației Salvatorilor Mineri și de Suprafață din România.

Joi, 13 octombrie 2022 va avea loc la Petroșani, în poligonul de antrenament al INCD-INSEMEX Petroșani o nouă întrecere a Concursului Național al Salvatorilor Mineri și de Suprafață, care se anunță a fi, după doi ani de întrerupere, generată de pandemie, unul cu cea mai numeroasă participare de până acum, reprezentanți ai tuturor companiilor miniere, siderurgice și petroliere, dar și a altor companii din România anunțându-și participarea la acest eveniment.