Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început, astăzi, campania de plată în avans a fermierilor care au depus „Cereri unice de plată” în acest an.
Prefectul Călin Petru Marian s-a aflat astăzi la Centrul Județean Hunedoara al APIA, unde a urmărit trimiterea primelor sume de bani în conturile agricultorilor hunedoreni care au depus „Cereri unice de plată”.
”Este un sprijin important pentru fermierii din județul nostru, mai ales că plățile sunt efectuate în avans. Astfel, își vor putea achiziționa produsele sau utilajele de care au nevoie pentru întreținerea sau extinderea culturilor, dar și pentru acoperirea unor cheltuieli efectuate în acest an, ceea ce este un lucru foarte bun pentru agricultura hunedoreană, în general. În calitate de prefect, dar și de inginer agronom am fost și voi fi tot timpul alături de fermieri și mă bucur că în județul Hunedoara agricultura constituie o componentă importantă a economiei”, a declarat prefectul Călin Petru Marian.
În județul Hunedoara vor beneficia de acest tip de sprijin financiar peste 350 de fermieri care își desfășoară activitatea în zootehnie, legumicultură, pomicultură sau în alte ramuri ale agriculturii hunedorene, inclusiv agricultura ecologică.
Campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2022, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură urmând să finanţeze fermierii din România cu o sumă de peste 1 miliard de euro.