Compania de salubritate Supercom va prelua de la finalul acestei luni activitatea de colectare a deșeurilor din Zona 3 Centru a SMID Hunedoara. Decizia a fost luată de conducerea ADI Deșeuri Hunedoara, care coordonează activitățile de colectare și management al deșeurilor din județul Hunedoara, după ce contractul de operare cu prestatorul Brai-Cătă, care opera în această zonă, a fost reziliat în vara acestui an.
Directorul ADI Deșeuri Hunedoara, Dan Stoian spune că a fost deja semnat contractul cu noul operator al serviciilor de colectare a deșeurilor în localitățile din Zona 3 Centru, acesta urmând să intre în vigoare din data de 26 octombrie 2022, arătând însă că reprezentanții companiei Supercom au acceptat să înceapă mai repede cu două zile activitățile de colectare, pentru a nu exista sincope în activitatea de colectare a deșeurilor, având în vedere că în această zonă sunt înscrise două dintre cele mai mari municipii ale județului, Deva și Hunedoara.
Reprezentanții companiei Supercom au configurat deja flora de utilaje necesare pentru asigurarea în bune condiții a serviciilor de colectare selectivă a deșeurilor în localitățile din Zona 3 Centru a SMID Hunedoara. Acestea vor fi prezentate sâmbătă, 22 octombrie 2022 în cadrul unei festivități care va avea loc pe platforma Telecabinei Cetate din Deva, începând cu ora 12,00.
Supercom este o companie 100% românească, fiind lider în domeniul managementului deșeurilor. În județul Hunedoara, această companie mai operează și în Zona 4 Valea Jiului, dar asigură și managementul depozitului central de deșeuri al județului Hunedoara de la Bârcea.