Laureații ediției a XXIII-a a Premiilor Exclusiv

Home Stiri la zi Laureații ediției a XXIII-a a Premiilor Exclusiv
Laureații ediției a XXIII-a a Premiilor Exclusiv

Cu fiecare an scurs din 2000, an în care am lansat proiectul Premiilor Exclusiv, constatăm cu bucurie şi satisfacţie că misiunea (considerată de mulţi drept una imposibilă !) de a identifica, monitoriza şi aprecia activitatea personalităţilor publice din Valea Jiului dar şi a oamenilor care performează la locul lor de muncă sau în pasiunile lor, nu a fost una în zadar.

La început, în primii 4 ani ai “Premiilor Exclusiv”, acestea au vizat doar acordarea unui titlul onorific de “Om al anului” celei mai vizibile personalităţi publice locale. În 2005 am dat un nou impuls misiunii noastre, organizând prima “Gală a Premiilor Exclusiv” la Petroşani. Dintr-un simplu subiect editorial, proiectul nostru a devenit unul public, deja de pe acum de un evident succes. Succesul ne-a încurajat şi, an după an, demersul nostru public şi-a câştigat o frumoasă tradiţie.

Dincolo însă de succesul ideii noastre, proiectul “Premiilor Exclusiv” este azi cu atât mai important cu cât el a reuşit să mobilizeze sute de oameni, de la primari şi funcţionari la oameni politici, de la profesori la medici, de la artişti la sportivi, de la oameni de afaceri la oameni de cultură ş.a.m.d. Cu toţii au înţeles că, în era comunicaţională în care trăim astăzi, satisfacţia muncii depuse în folosul comunităţii nu are valoarea cuvenită dacă nu este însoţită de vizibilitatea ei în spaţiul public. Ori, sensul proiectului “Premiile Exclusiv” este tocmai acela de a construi acea relaţie de normalitate între principalii actori ai vieţii publice locale şi mass-media, fiind demarat într-un moment în care aceasta era aproape definitiv compromisă.

Anul 2022 a fost și el un an cu o activitate intensă, în doare domeniile de interes ale vieții publice din comunitatea Văii Jiului, în care o seamă de oameni valoroși, dar mai ales pasionați de ceea ce fac au făcut posibil ca această zonă și această comunitate să pulseze. Pe o parte dintre aceștia am reușit și noi, cei de la Grupul Exclusiv, să-i observăm, să le apreciem și să le promovăm activitățile, iar acest lucru ne-a permis ca acum, la momentul bilanțului, să-i premiem simbolic.

Începând cu acest an,unele dintre Premiile Exclusiv vor purta, pentru diversele categorii pentru care se acordă, numele unor personalități publice reprezentative ale Văii Jiului din domeniul respectiv. Dorim în acest fel nu doar să aducem, un omagiu altor oameni valoroși care, de-a lungul istoriei, și-au pus amprenta în viața acestei comunități, ci și să îndemnăm cititorii să-i descopere sau, după caz, să-i redescopere pe cei care și-au câștigat un loc în istoria Văii Jiului, prin
personalitatea lor și prin munca lor.

Vă invităm să-i cunoașteți pe laureații ”Premiilor Exclusiv”, ediția a XXIII-a, pe care-i felicităm și cărora le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut în anul precedent.

  • Omul Anului: ADRIAN AHRIȚCULESEI

Premiile de excelență ”Exclusiv”:

  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în Administrația Locală: FRANCISC APPEL;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră Politică: CORNEL RESMERIȚĂ;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră Parlamentară: VALERIU BUTULESCU;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în Economie: TOADER TAMAȘ;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în Management Educațional: RADU SORIN;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră î n Managementul Instituțiilor Publice: COSTEL AVRAM;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în Management Cultural; IOAN SEBASTIAN BARA;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în Medicină: MIHAI BANACU;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în Educație: ADINA STAN;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în Cultură: ION BARBU;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în Artă: FRANCISC NEMETH;
  • Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în Sport: VIOREL HĂBIAN.

Premiile ”Exclusiv” 2023: 

  • Premiul ”Carol Schreter” pentru Administrație publică locală: LUCIAN RESMERIȚĂ
  • Premiul ”Gheorghe David” pentru Administrație publică locală: VASILE JURCA
  • Premiul ”Gheorghe Ile” pentru Administrație Publică Locală: DĂNUȚ BUHĂESCU
  • Premiul ”Nicolae Bucur” pentru Administrație Publică Locală: MALVINE SOCACI
  • Premiul ”Victor Apostu” pentru Administrație Publică: GHEORGHE BOGDAN URDEA
  • Premiul ”Mircea Suba” pentru Administrație Publică Locală: DANIEL LEHĂCEANU
  • Premiul ”Gheorghe Ana” pentru Activitate Parlamentară: CRISTIAN RESMERIȚĂ
  • Premiul ”Tiberiu Vladislav” pentru Activitate Parlamentară: LUCIA MUNTEAN
  • Premiul ”Nicolae Stoi” pentru Activitate Politică: DAVID BENEDEKFI
  • Premiul ”Romulus Miocu” pentru Activitate Politică: TIBERIU IACOB RIDZI
  • Premiul ”Viorel Bonea” pentru Investiții în Mediul Privat: COMEXIM R LUPENI – EMIL PĂRĂU
  • Premiul ”Petru Barb” pentru Investiții de Interes Public: CRISTIAN MERIȘANU
  • Premiul ”Dan Otto Surulescu” pentru Management: GEORGE ARTUR GĂMAN
  • Premiul ”Carol Ridzi” pentru Economie: CRISTIAN IONICĂ – APA SERV
  • Premiul ”Pius Brînzeu” pentru Medicină: ALIN VASILESCU
  • Premiul ”Gheorghe Jurca” pentru Management în Educație: ECATERINA ILLYES – ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.4 VULCAN
  • Premiul ”Iosif Csontos” pentru Management în sectorul ONG: ALEXANDRU KELEMEN
  • Premiul ”I. D. Sârbu” pentru Literatură: DUMITRU GĂLĂȚAN JIEȚ
  • Premiul ”Ioan Dan Bălan” pentru Poezie: ANCA CIOLCA
  • Premiul ”Ana Colda” pentru Artă Teatrală – Actorie: OANA LICIU-GOGU
  • Premiul ”Florin Plaur” pentru Artă Teatrală – Actorie: DORIN CEAGOREANU
  • Premiul ”Marcel Șoma” pentru Artă Teatrală – Regie: ALEXANDRU GRECU
  • Premiul ”Iosif Tellmann” pentru Artă Plastică: LILI RUB
  • Premiul ”Bela Karoly” pentru Activitate Sportivă: MIRUNA MĂLĂUȚĂ
  • Premiul ”Tatiana Stepa” pentru Activitate Muzicală: FLORIN CAMEN
  • Premiul ”Petru Barbăroșie” pentru Activitate Muzică: AURELIAN EPURAȘ
  • Premiul ”Ion Vulpe” pentru Jurnalism: ILIE PINTEA

În rândul personalităților publice locale care s-au remarcat în cursul anului precedent în viața publică a Văii Jiului, cărora li se decernează, de asemenea, ”Premiul Exclusiv” pentru diverse categorii fac parte următorii laureați:

  • SORIN MILITARU – regizor, ”Premiul Exclusiv pentru Artă teatrală, pentru spectacolul ”Moartea lui Ipu” montat pe scena Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani;
  • AVRAM IANCU – sportiv, ”Premiul Exclusiv” pentru Sport, pentru consecvența asumării de noi provocări de sport extrem;
  • IONUȚ LASCĂU – antrenor sportiv, ”Premiul Exclusiv” pentru Sport, pentru activitatea din cadrul Clubului ”Pantera Neagră” și alegerea în conducerea Federației Române de Taekwon-doo ITF;
  • ADRIANA POPA – antrenor sportiv, ”Premiul Exclusiv pentru Sport” pentru activitățile din cadrul secției de Gimnastică Aerobică de la Clubul Copiilor din Petroșani și organizarea de evenimente competiționale în Valea Jiului;
  • RAREȘ APOSTU – șahist, ”Premiul Exclusiv” pentru Sport, pentru performanțele obținute în competițiile naționale și internaționale de șah, la categoria ”sub 8 ani”;
  • BEATRICE MIKLOȘ – sportivă, ”Premiul Exclusiv” pentru Sport, pentru performanțele obținute în competițiile naționale și internaționale de tir cu arcul;
  • MARIO ȚÂMPU – sportiv, ”Premiul Exclusiv” pentru Sport, pentru performanțele obținute în competițiile naționale și internaționale de tir cu arcul;
  • DOREL NEAMȚU – poet, ”Premiul Exclusiv” pentru Poezie, pentru volumul ”Iubiri albastre”;
  • DANA TACEA – profesor, ”Premiul Exclusiv pentru Creație Artistică”, pentru lucrările de bijuterie hand-made realizate sub sigla TDArt;
  • PETRONELA VALI-SLAVU – profesor, ”Premiul Exclusiv pentru Educație”, pentru implicarea în realizarea manualului ”Abecedar” din Republica Moldova;
  • CAZIMIR RADVANSKI – ”Premiul Exclusiv” pentru Turism, pentru organizarea de evenimente de promovare a turismului în Valea Jiului, sub egida Muzeului Muntelui și a Asociației ”Pro-Parâng” Petroșani;
  • MIRELA COCHECI – poetă, ”Premiul Exclusiv” pentru Poezie, pentru volumul ”Lumini și Ove”;
  • CARMEN PINTE – poetă, ”Premiul Exclusiv” pentru Poezie, pentru volumul ”Gând înflorit”;
  • ANCUȚA IORDĂNESCU – președinte al Asociației ”Copii pentru Viitor”, ”Premiul Exclusiv pentru Voluntariat” pentru activitățile derulate în cadrul programului social ”Prânzul comunitar”;
  • EMIL MILICĂ SAVU – ”Premiul Exclusiv pentru Voluntariat” pentru coordonarea activităților de voluntariat în configurarea și marcarea primelor trasee turistice tematice din municipiul Vulcan;
  • IOAN DOREL ȘCHIOPU – președintele Asociației județene ”Cultul Eroilor-Regina Maria”, ”Premiul Exclusiv pentru Educație, Istorie și Cultură”, pentru punerea în valoare a istoriei și culturii locale;
  • EMILIA SLAVU – studentă, ”Premiul Exclusiv pentru Educație”, pentru participarea la Campionatul Mondial Microsoft Office din SUA;
  • AURELIAN NICOLA – Președintele Asociației Lions Club Via Regis Valea Jiului, ”Premiul Exclusiv pentru Societate Civilă”, pentru organizarea și coordonarea unor activități social-culturale de mare impact în comunitatea locală;
  • ADINA VINȚAN – Coordonator Consorțiul Valea Jiului Implicată, ”Premiul Exclusiv pentru Societate Civilă”, pentru derularea proiectului social-cultural ”Valea Jiului Vibrantă” și implicarea în alte programe sociale dedicate Văii Jiului;
  • MIHAI DANCIU – arhitect, ”Premiul Exclusiv pentru Societate Civilă”, pentru implicarea activă în cadrul mai multor ONG-uri cu impact relevant în viața comunității locale din Valea Jiului;
  • DAN GAVRILĂ – artist fotograf, ”Premiul Exclusiv pentru Fotografie”, pentru superbele cadre fotografice prin care promovează localitățile Văii Jiului, tradițiile și evenimentele importante ale comunității;
  • GABRIELA DRĂGOI – profesor, ”Premiul Exclusiv pentru Educație” pentru realizarea și publicarea volumului monografic aniversar al Școlii gimnaziale nr. 4 Vulcan;
  • LAVINIA HULEA – directorul Casei de Cultură a Studenților din Petroșani, ”Premiul Exclusiv pentru Cultură”, pentru organizarea unor evenimente culturale și artistice remarcabile la nivel local și național;
  • SIMONA IONAȘC – artist și profesor, ”Premiul Exclusiv pentru Educație Artistică”, pentru promovarea tezaurului folcloric și pregătirea tinerilor talentați din cadrul clasei de canto pe care o coordonează, pentru organizarea de spectacole folclorice de înalță ținută;
  • TIBERIU COCONEȚ – profesor, ”Premiul Exclusiv pentru Educație Artistică” pentru pregătirea tinerilor artiști talentați și pentru organizarea de evenimente artistice de mare impact la nivel local și național;
  • CĂTĂLIN STEPA – artist, președintele Asociației Culturale ”Tatiana Stepa”, ”Premiul Exclusiv” pentru Activitatea Cultural-Artistică”, pentru spectacolele organizate individual sau sub egida asociației pe care o conduce;
  • CIPRI CIUTRE – artist, fondator al trupei Freeland, chitarist și solist vocal, ”Premiul Exclusiv” pentru Activitatea Artistică”;

De asemenea, și în anul precedent, Valea Jiului s-a bucurat de atenție și sprijin din partea unor oameni care, cu toate că nu au reședință în acest areal geografic, au dovedit un atașament remarcabil pentru comunitatea nostră, motiv pentru care ”Premiile Speciale Exclusiv” se îndreaptă către aceștia. Laureații acestor premii specile sunt:

  • ELISA FERREIRA – Comisar european pentru Politică Regională, a cărei prezență în Valea Jiului a impulsionat operaționalizarea Programelor de Asistență Financiară pentru zonele miniere afectate de închidere;
  • LAURENȚIU NISTOR – Președintele Consiliului județean Hunedoara, al cărui management la nivelul administrației județene are un semnificativ impact pozitiv asupra comunităților din localitățile Văii Jiului;
  • ANDI MOISESCU – cunoscut om de televiziune, un fervent susținător și promotor al turismului în Valea Jiului;
  • CRISTIAN GROS – administrator judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, coordonator al proiectului privind vânzarea către un operator strategic, în vederea retehnologizării și repunerii în funcție a Termocentralei Mintia, cu o sumă record și cu condiționarea noului proprietar la investiții de peste un miliard de euro;

Poate că acestor nume merită să li se mai alăture și altele, la fel de importante și de prezente în viața publică a Văii Jiului în anul 2022, însă a căror activitate nu a ajuns însă în atenția noastră, dar pe care-i invităm să fie mai vizibili pentru a se număra între laureații următoarei ediții.

Tuturor, felicitări!