Zona montantă a județului Hunedoara și îndeosebi regiunea Văii Jiului intră sub incidența unei avertizări meteorologice ”Cpd Roșu”, începând cu ora 20,00 a zilei de 12 iunie 2023 care este valabilă până la ora 8,00 a zilei de 13 iunie 2023. Potrivit avertismenului transmis de meteorologic, în acest interval de timp, vor avea loc averse torențiale și abundente în județele Mehedinți și Gorj și zona de munte a județelor Caraș–Severin, Vâlcea și Hunedoara, iar cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte de timp sau prin acumulare 70…80 l/mp
În acest context, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, în calitatea sa de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență a convocat o reuniune de de urgență a CLSU Petrila, in care au fost stabilite următoarele măsuri:
- Informarea populației cu privire la fenomenele meteorologice sesizate.
- Au fost identificați operatorii economici/instituțiile și persoanele fizice care pot sprijinii la nevoie acțiunile de intervenție precum si stocurile de materiale, mijloacele de intervenție si personalul care pate fi solicitat in sprijin pentru gestionarea situațiilor de urgenta.
- Organizarea permanenței la nivelul Primăriei orasului Petrila:
– asigurarea permanenței in cadrul Primăriei orasului Petrila prin Dispeceratul Politiei Locale in program de permanență in vederea intervențiilor operative in situaţii de urgenta pentru a primi si raporta situația din zona de competenta fiind instruit in acest sens (cod roșu).
– S.V.S.U. Petrila desfășoară program de permanenta in vederea intervențiilor operative in situaţii de urgenta si pentru a primi si raporta situația din zonele de competenta.
Cetățenii sunt rugați ca, în perioada avertizării meteorologice COD ROȘU, să ia măsuri pentru a nu se expune riscului și să evite deplasările în afara locuinței;
În caz de situații deosebite, puteți apela serviciul de urgență 112. De asemenea, puteți semnala situații deosebite la dispeceratul Primăriei orașului Petrila: 0254 550 760 sau mobil 0757 034 400