Zilele trecute, în cadrul Subfilialei de Cruce Roșie de la Petroșani a avut loc concursul de prim ajutor ,,Micii Sanitari”.
”Este important ca indiferent de vârstă să cunoaștem un minim de tehnici în ceea ce privește acordarea primului ajutor. În ceea ce-i privește pe cei mici, aceștia s-au arătat si de data aceasta extrem de implicați, cu spirit competitiv si dorință de a învăța cum să sară în ajutorul celui aflat în nevoie. Ne bucurăm!”, spune prof. Cristina Sârbu, președintele filialei de Cruce Roșie Petroșani.
Rezultate concursului ”Micii sanitari” de la Petroșani, ediția 2023, sunt următoarele:
- La categoria clasele a III-a și a IV-a, din 11 echipaje participante, câștigător a fost echipajul Clasei a IV a A de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, condus de doamnele profesoare Boltea Nicoleta și Oancea Magdalena
- La nivel preșcolar, din 7 echipaje participante, câștigător a fost echipajul Grupei Mijlocie -Albinuțele de la Grădinița PP Nr.3 Petroșani, condus de doamna educatoare Epure Mariana
- La nivelul claselor Pregatitoare, clasa I si clasa a II-a, din 12 echipaje participante, câștigător a fost echipajul Clasei a I-a B de la Școala Gimnazială Nr.7 Petroșani, condus de doamna Mikloș Mihaela
În total, la ediția din acest an a concusului de prim ajutor ”Micii sanitari” au participat 180 de copii. Organizatorii au oferit premii celor mai buni dintre participanți, cu sprijinul sponsorilor: Primăria Municipiului Petroșani și omul de afaceri Adrian Rus.
Felicitări tuturor participanților, precum și cadrelor didactice pentru întreagă implicare!