Porniţi într-o scurtă călătorie de duminică,din ciclul “unde fugim de acasă”, de data aceasta paşii ni s-au îndreptat spre Simeria, iar mai apoi, pe malul Mureşului, prin Chimindia spre Săcărâmb.
Auzisem destule despre această localitate situată în Munţii Metaliferi, în Patrulaterul Aurifer al Apusenilor dar nu ne gândiserăm deloc la faptul că de multe ori frumuseţea unui loc, spectaculozitatea naturii, liniştea întregii firi, nu trebuie căutată în depărtări, peste mări şi ţări, ci aproape, lângă noi, acolo unde ne sunt rădăcinile.
Drumul, şerpuitor printre dealuri, iar mai apoi prin pădurile de fag, albe, ca de argint, urcă domol spre Săcărâmb. Undeva, la marginea şoselei, se văd clădirile în ruină a ceea ce cândva a fost o faimoasă exploatare minieră, o mină de aur cu un zăcământ imens de peste 40 de tone, o mină care a atras lucrători din toate colţurile bătrânului nostru continent, o mină care acum, cu intrarea în adâncuri blocată cu ziduri de beton aşteaptă să îi descopere cineva povestea şi să-i redea măcar şi pentru o clipă strălucirea de altă dată. Urcăm mai sus, prin păduri cu o vegetaţie deosbit de abundentă, sălbatică în cel mai adevărat sens al cuvântului.
De-o parte şi de alta a drumului ne întâmpină o mulţime de cruci din piatră, acoperite de liane şi muşchi. Cimitire întregi,vechi de sute de ani stau mărturie ca semn al vremelniciei omului pe aceste meleaguri. Undeva, mai sus, se profilează ruinele „bisericii trăsnite”. De acolo, panorama este cu adevărat răvăşitoare: Săcărâmbul ascuns într-o vale, puţin mai la stânga muntele cu acelaşi nume, iar în depărtare câmpuri întinse, mănoase, brăzdate de albia Mureşului.
Aerul este tare, de parcă am fi într-un vârf de munte,iar liniştea care ne înconjoară ne face să ne auzim inima zbătându-ne în piept. Ciudata stare care ne cuprinde a fost observată de mulţi alţii înaintea noastră. Se spune că Săcărâmbul este unul din cele mai importante puncte energetice ale Terrei.
Considerat drept „buricul pămîntului”, locul unde se întâlnesc energiile lumii, cu un sol puternic magnetizat, Săcărâmbul mai are şi atuul unui aer puternic ozonat.
Deşi este situat la o altitudine doar de 300 până la 600 metri, aerul este la fel de tare ca și cel de la altitudinile de peste 3000 de metri şi puternic ionizat. Aceste caracteristici ale locului au fost studiate atent de-a lungul timpului şi s-au realizat numeroase cercetări ştiinţifice care au concluzionat că aceste particularităţi ale Săcărâmbului se datorează bogăţiei minerale din subsolurile sale. Ceea ce este adevărat, mai ales că pe o suprafaţă de 1 km pătrat, au fost descoperite nu mai puţin de 100 de minerale şi metale rare, două dintre ele, silvanitul şi săcărămbitul, fiind unice în lume. Tot aici s-au găsit alte minerale rare printre care şi telurul, al căror corespondent s-a descoperit mai târziu şi în minele din Africa de Sud. În măruntaiele pământului de la Săcărâmb s-au amestecat zinc, cupru, plumb, argint, aur şi chiar uraniu. Cu toată bogăţia de minerale şi metale, cel care a dus la mărirea şi mai apoi la decăderea Săcărâmbului, a fost aurul. Şi nu a fost puţin!
Timp de 128 de ani, (1748-1876), complexul minier de la Săcărâmb a fost considerat cel mai rentabil din Europa. Din 1746, când un locuitor mânându-şi porcii prin pădure, a descoperit într-o grotă un bolovan puternic strălucitor s-au săpat sute de metri de galerii pentru a smulge muntelui bucată cu bucată, întregul filon de aur. Nu a fost nevoie de cianuri sau alte tehnologii nocive pentru separarea aurului. Acesta se găsea la Săcărâmb din abundenţă, în filoane, şi a fost exploatat timp de secole de băieşii veniţi din lumea întreagă prin tehnologii de cele mai multe ori, rudimentare. Satul ascuns în pitoreasca vale, a devenit la scurt timp după descoperirea aurului, extrem de popular.
Deoarece statul austriac, interesat în buna exploatare a aurului a adus la conducerea exploatărilor miniere ingineri şi specialişti şcoliţi în marile universităţi ale Europei, Săcărâmbul s-a transformat în aşezare multiculturală care număra la un moment dat peste 3000 de case. Așa cum biserici, măcelării, magazine, berării, şcoli şi spitale erau completate cu casinoul, locul de relaxare şi de “pierzanie” al băieşilor. Şi totuşi, ca o ciudăţenie a vieţii care ne demonstrează încă o dată dârzenia localnicilor, Săcărâmbul a rămas o localitate profund românească şi un centru al Iluminismului reprezentat la începutul anilor 1800 de Şcoala Ardeleană. Strălucire şi decădere a cunoscut Săcărâmbul…
Acum, oamenii, băieşi ieşiţi la pensie şi familiile lor trăiesc pe aceste locuri uitate de lume doar din poveşti. Poveşti despre aur, despre putere şi strălucire, despre vremuri de mult apuse. Mărturie la cele spuse stau însă cimitirele îngropate în vegetaţia pădurii şi ruinele vechii mine. Mulţi cred că măruntaiele Săcărmbului încă sunt extreme de valoroase şi aşteaptă ca cineva să vină să redea locului strălucirea lui de altă dată. Alţii cred cu tărie în frumuseţea locurilor, în miracolul naturii, cealaltă comoară a Săcărâmbului.
Şi unii şi alţii visează la un viitor mai bun, într-o lume mai bună. Aşteaptă cu toţii să fie redescoperiţi. Până atunci îşi duc traiul într-o oază de linişte în care aerul este cu adevărat pur şi se mândresc că trăiesc în “buricul pământului”.