Ceea ce până de curând era doar o propunere avansată, în mod constant de liderii social-democrați hunedoreni, în legătură cu susținerea candidaturii pentru funcția de primar al municipiului Vulcan a actualului conducător al administrației vulcănene, Cristian Merișanu, a devenit propunere oficială, odată cu validarea acesteia în cadrul forului statutar de conducere al Organziației PSD Vulcan.
Membri PSD Vulcan s-au reunit vineri, 20 octombrie 2023 în cadrul Conferinței municipale a Organizației PSD Vulcan, în care a fost analizată activitatea organizației de la preluarea responsabilității de coordonare a acesteia de către Cristian Merișanu, dar mai ales pentru a valida propunerea candidatului de primar susținut de social-democrații din această localitate în alegerile locale din 2024.
Pentru acest eveniment, la Vulcan au fost prezenți și liderii Organizației județene PSD Hunedoara, președintele Laurențiu Nistor (Președintele Consiliului Județean Hunedoara) și președintele executiv Cristian Resmeriță (senator), cărora li s-au alăturat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero și subprefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga.
Bucurându-se și de susținerea acestor importanți lideri social-democrați, dar mai ales de susținerea organizației locale a PSD, Cristian Merișanu a fost validat drept candidat al PSD Vulcan pentru alegerile locale din toamna anului viitor. ”Organizația P.S.D. Vulcan și conducerea județeană a partidului, au hotărât ca eu sa fiu candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al Municipiului Vulcan, la alegerile de anul viitor. Multumesc pentru încredere. Nu voi dezamăgi în primul rând cetățenii Vulcanului și apoi pe cei care mă susțin! Împreună schimbăm fața Vulcanului!”, a declarat Cristian Merișanu.
Pentru președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, decizia acestei nominalizări este una cât se poate de firească. ”Salut propunerea organizației PSD de a intra în alegerile locale de anul viitor cu actualul primar Cristian Merișanu, împreună cu care vom continua proiectele de dezvoltare a municipiului Vulcan și a județului Hunedoara. Este un om implicat, un primar care a dovedit că cunoaște administrație și care a inițiat o serie de proiecte curajoase, ambițioase, dar folositoare și necesare pentru oamenii din municipiul Vulcan și faptele sale în fruntea administrației îl recomandă pentru a continua proiectele pe care le-a început. Domnul Cristian Merișanu se bucură de încrederea Partidului Social Democrat dar ceea ce este și mai important, și o arată studiile sociologice, se bucură de încrederea unei largi majorități a cetățenilor municipiului Vulcan. Practic, Cristian Merișanu se întoarce acasă, în PSD, partid în care a activat peste 20 de ani. Astfel, întoarcerea sa alături de echipa social-democrată este o decizie firească. Îi doresc succes și-i vom fi alături în parcursul său în alegeri și mai departe, în fruntea primăriei din Vulcan”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.
La rândul său, președintele executiv al PSD Vulcan, senatorul Cristian Resmeriță este de părere că desemnarea lui Cristian Merișanu drept candidat al PSD Vulcan pentru funcția de primar este o decizie cât se poate de firească. ”Domnul Merișanu a fost, este și rămâne un social-democrat convins și a demonstrat acest lucru întotdeauna. Domnul Merișanu este, în egală măsură, un primar care a demonstrat că are dorința, dar și posibilitatea de a face acele lucruri pe care vulcănenii le așteaptă de la primarul lor. Domnul Merișanu și-a câștigat dreptul de a fi primar al acestei localități și nu am nici un fel de dubiu că va câștiga alegerile locale și în anul 2024, împreună cu această echipă numeroasă și valoroasă a Organziației PSD Vulcan. De altfel, cum știți eu am spus aceste lucruri încă de acum câțiva ani și mă bucur că astăzi domnul Merișanu este oficial desemnat drept candidat al PSD pentru funcția de primar al municipiului Vulcan și în doresc mult succes!”, a declarat Cristian Resmeriță, președintele executiv al PSD Hunedoara.
Propunerea privind desemnarea lui Cristian Merișanu drept candidat al PSD pentru funcția de primar al municipiului Vulcan a fost validată în unanimitate la Conferința Organizației PSD Vulcan.