Suporterii echipei-fanion a municipiului Hunedoara, Corvinul, vor avea începând de luni, 23 octombrie 2023 și un Magazin Fan Club. Acesta va fi deschis astăzi, momentul fiind marcat în cadrul unui eveniment public care va avea loc la ora 16,00, în compania întregului lot al echipei de fotbal Corviul Hunedoara, al staff-ului administrativ şi tehnic, dar şi a mai multor foşti jucători ai clubului.
Printre aceştia se va număra și Romulus Gabor, cel care va aduce la întâlnirea cu fanii şi Balonul de Aur şi Gheata de Bronz, primite în urma prestaţiei de la Campionatul Mondial de Tineret din Australia, din 1981. De altfel, replici ale acestora vor putea fi achiziţionate de la magazinul oficial, semnate de către fostul mare mijlocaş al Corvinului! Ideea vine chiar în luna în care, în urmă cu mai bine de patru decenii, avea loc competiţia de la Antipozi şi, totodată, la doar câteva zile de la data la care „cangurul” a împlinit 62 de ani. În 1981, Naţionala de Tineret, cu trei jucători ai Corvinului în lot (Rednic, Andone şi Gabor – care a marcat şi patru goluri) ocupa locul al treilea la Mondial.
Magazinul suporterilor, intitulat Corvinul Official Store este amplasat chiar în centrul municipiului Hunedoara, pe Pietonala Corvin, în apropierea Casei de Cultură şi va cuprinde o gamă largă de produse (peste 200 de obiecte diferite), urmând ca, până la mijlocul lunii următoare acestea să fie la dispoziţie pentru comandă şi pe un site dedicat Fan Shop-ului.