Mic la stat (ca și la vârstă!) dar mare la șah, petroșeneanul Rareș Apostu a avut o prestație bună la Campionatul Mondial de Șah pentryu juniori din Egipt, unde a fost prezent, zilele trecute, în lotul național deplasat la acest eveniment de Federația Română de Șah.
Rareș Apostu a intrat în competiție ca favoritul cu numărul 27, la categoria sub 8 ani, confruntându-se cu 89 de participanți din 42 de țări. După cum precizează tatăl șah, apreciatul antrenor de șah Alin Elvis Apostu, fără să se lase intimidat de concurența formidabilă, sportivul din Valea Jiului și-a demonstrat abilitățile încă de la începutul concursului, învingându-l în runda a 2-a pe favoritul numărul 2 al competiției, reprezentantul Angliei. În ultima rundă, cea cu numărul 11, Rareș a luptat cu șanse pentru o medalie, împotriva reprezentantului Mongoliei, dar din păcate înfrângerea l-a trimis pe locul 13 în clasamentul final al Campionatului Mondial de Șah pentru Juniori.
Chiar și așa, rezultatul este unul foarte bun pentru Rareș Apostu, dacă avem în vedere fie și faptul că acest loc 13 reprezintă cel mai bun rezultat obținut vreodată de un hunedoarean, la Campionatul Mondial de Șah.
Rezultatelor celorlalți sportivi ai delegației României la acest eveniment sunt următoarele:
- Henry Tudor – locul 12 mondial la O12
- Vladimir Sofronie – locul 12 mondial la O10
- Emma Crețescu – locul 12 mondial la F10
- Andrei Negrean – locul 20 mondial la O12
- Anne-Sophie Constantin-Ciuntu – locul 28 mondial la F8
- Iustin-Nicolas Cazacu – locul 36 mondial la O10
- Dragoș Ștefan Leu – locul 36 mondial la O12
- Sara Maria Șunea – locu 40 mondial la F12
- Maria Anistoroaei – locul 63 mondial la F10
Felicitări, tuturor!