La puțin peste o săptămână de când administrația publică locală de la Vulcan a dat ordinul de începere al lucrărilor de execuție a investițiilor din cadrul proiectului intitulat „Modernizare străzi și alei pietonale – str. Romană și accesul străzii Platoului”, primele rezultate ale acestuia sunt deja vizibile.
”Au trecut doar câteva zile de când am demarat acest important proiect de infrastructură rutieră, așteptat de mult timp de noi toți, proiect care vizează modernizarea străzii Romane din zona centrală a municipiului Vulcan și primele rezultate deja sunt vizibile. Constructorul s-a mobilizat și, după cum se vede, în jurul Primăriei, deja a fost turnat un covor de asfalt în zona parcărilor”, a declarat primarul Cristian Merișanu.
Acesta spune că lucrările vor continua pe primul tronson al investiției, respectiv în zona blocului Tineretului, întreaga zonă din jurul Primăriei și zona de acces pe strada Platoului, unde se află garajele până la Biserica ”Sfinții Români”.
Aceasta este prima investiție realizată în municipiul Vulcan cu fonduri obținute de administrația locală condusă de primarul Cristian Merișanu în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, finanțat prin Ministerul Dezvoltării, Investițiilor Publice și Administrației Locale. Pentru acest obiectiv, Primăria Vulcan investește aproape 3 milioane de lei, din care cea mai mare parte, respectiv 2.830.001,42 lei sunt fonduri alocate de la bugetul de stat.
Potrivit primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, dacă vremea va permite în continuare acest tip de lucrări de asfaltare, acest proiect de investiții ar putea fi finalizat până la încheierea acestui an, în caz contrar acesta urmând să fie finalizat în primăvara anului viitor.
Primăria municipiului Vulcan este campioană în Valea Jiului în ceea ce privește numărul de proiecte pentru care au fost semnate contracte de finanțare în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pe lângă cel care vizează modernizarea străzii Romană fiind accesați bani pentru alte 5 proiecte de investiții care vor demara în cursul anului viitor.