Apreciatul film ”Libertate” realizat de Tudor Giurgiu, o poveste inspirată din fapte reale petrecute la Sibiu în decembrie 1989 va rula, la finalul lunii noiembrie, și în cinematografele din Valea Jiului.
La Lupeni, potrivit unei informații furnizate de primarul localității, Lucian Resmeriță, filmul va rula într-o proiecție de gală în data de 26 noiembrie 2023, de la orele 20.00. La eveniment vor fi prezenți regizorul Tudor Giurgiu și actorul Alex Calangiu, cel care interpretează rolul principal al acestei producții cinematografice.
„Este cel mai greu proiect la care am lucrat și filmul care îmi e cel mai drag din toate cele pe care le-am făcut”, a spus regizorul Tudor Giurgiu.
„Libertate” a câştigat anul acesta Premiul pentru Cel mai Popular Film Românesc la TIFF, Premiul CICAE la Sarajevo, Premiul Juriului Ecumenic la Cinefest Miskolc şi Premiul pentru cele mai bune costume şi decoruri la Waterloo Historical Film Festival. De asemenea, filmul „Libertate” regizat de Tudor Giurgiu a fost selecţionat în mai multe festivaluri internaţionale care vor avea loc în perioada următoare în Europa şi Statele Unite ale Americii. Lansat în premieră mondială la TIFF, la jumătatea lunii iunie a acestui am și premiat cu premiul publicului, „Libertate” este considerat drept cel mai puternic film al lui Tudor Giurgiu. Acesta este prezentat, din 6 octombrie, în cinematografele din întreaga țară.
Din distribuţie fac Iulian Postelnicu, Mirela Oprişor, Alex Bogdan, Alexandru Papadopol, Alex Calangiu, Andreea Grămoşteanu, Cuzin Toma, Leonid Doni, Andi Vasluianu, Ştefan Iancu, Ionuţ Caras.
La Lupeni, cinefilii au ocazia de a viziona gratuit filmul, în cadrul proiecției de gală din 26 noiembrie 2023, intrarea făcându-se pe bază de invitații, care pot fi deja ridicate de cei interesați de la Cinematograful Cultural, în zilele de miercuri până duminică, între 15.00-20.00.