Alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor din zona centrală și de vest a Văii Jiului este de pe acum una care se va putea face fără sincope, 24 de ore din 24. Acest lucru este posibil odară cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a ultimului tronson al conductei de aducțiune de la Valea de Pești, cuprins între localitățile Vulcan și Petroșani.
Lucrările la acest obiectiv de investiții au fost realizate în baza contractului nr. VJ-CL-03 intitulat ”Reabilitarea aducțiunii Valea de Pești, pe tronsonul Vulcan-Petroșani”, contract implementat în cadrul proiectului ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului 2014-2020”, finanțat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Potrivit directorului general al Apa Serv Valea Jiului, ing. Cristian Ionică, în cadrul acestui contract de lucrări au fost realizate următoarele investiții:
- Reabilitarea, prin înlocuirea conductei existente de aducțiune a apei pe o lungime de aproximativ 10,2 km, pe tronsonul cuprins între localitățile Vulcan și Petroșani, prin utilizarea pentru întreg traseul menționat a noilor tipuri de conducte și fitinguri din fontă ductilă PN16;
- Reabilitarea și realizare de noi cămine și vane;
- Realizarea de armături și montarea de piese speciale pe întreaga aducțiune, respectiv: vane de golire, vane de aerisire, vane de by-pass, vane de linie, vane regulatoare de presiune, vane motorizate cu acționare electrică;
- Montarea de noi aparate de măsură și control: deb itmetre, traductori de presiune, senzor analizator de clor;
În plus, lucrările de reabilitare au inclusiv și realizarea unui număr de 35 de subtraversări de drumuri publice, 3 subtraversări de cale ferată, 5 subtraversări de cursuri de ape și 6 supratraversări ale unor cursuri de ape.
”Vorbim despre o serie de lucrări complexe, care au necesitat un efort deosebit din partea constructorului și, pe această cale, îi felicit pe cei de la SC Rom Adria Prest Construct SRL, antreprenorul care a lucrat pe acest contract de investiții. Sigur că, pe perioada execuției lucrărilor care au necesitat și multe săpături și care au generat un disconfort pentru cetățenii din municipiul Vulcan și orașul Aninoasa, am avut și numeroase reclamații, însă ceea ce este important este că, odatră cu finalizarea acestui obiectiv de investiții, practic întreaga magistrală de aducțiune a apei potabile de la Valea de Pești este complet modernizată și pregătită să răspundă la îndeplinirea obiectivului Apa Serv, anume acela de a furniza apă potabilă de cea mai bună calitate, 24 de ore din 24, pentru beneficiarii noștri”, a declarat ing. Cristian Ionică, director general al ASVJ.
Acesta a precizat că lucrările pentru reabilitarea celei mai mari magistrale de alimentare cu apă potabilă din Valea Jiului erau absolut necesare, în condițiile în care vechile conducte aveau o uzură fizică și morală cauzată de funcționarea neîntreruptă vreme de peste 50 de ani. În același timp însă, odată cu reabilitarea magistralei, practic sunt interconectate două uzine de apă, respectiv cele de la Valea de Pești și Zănoaga, fapt care permite asigurarea furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă în aproape orice situație. ”Practic, acum putem da apă în două direcți. Adică, asta înseamnă că locuitorii din Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa și Petroșani pot primi apă potabilă din sursa de la barajul de la Valea de Pești, dar în același timp, putem alimenta atât Petroșaniul, cât și localitățile din centrul și Vestul Văii Jiului, în caz de nevoie, din stația de tratate a apei de la Zănoaga”, explică directorul ASVJ, Cristian Ionică.
Lucrările de investiții în reabilitarea tronsonului Vulcan-Petroșani din magistrala de apă de la Valea de Pești au costat 23.804.473,08 lei (fără TVA), cea mai mare parte a banilor fiind asigurați din fonduri europene nerambursabile. ”Este important să înțelegem că dacă nu ar fi existat aceste finanțări europene, atât cele din programele anterioare, care ne-au permis să reabilităm magistrala de apă pe tronsonul de la Valea de Pești la Vulcan și, acum, de la Vulcan la Petroșani, nu am avut nici o șansă de a realiza aceste investiții și, pe fondurl apariției inevitabile a spărturilor și defectelor pe rețea, restricțiile de apă ar fi fost tot mai multe, pierderile de pe rețea tot mai mari și problemele de alimentare cu apă a localităților Pertroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani ar fi fost din ce în ce mai dese. Din fericire, finalizarea acestui contract, împreună cu celelalte contracte din cadrul proiectului european pe care Apa Serv l-a implementat deja în proporție de peste 80%, sunt în măsură să elimine aceste riscuri și creeză premisele îndeplinirii obictivului nostru: asigurarea de apă potabilă de cea mai bună calitate, 24 de ore din 24, pentru toți beneficiarii noștri, la standarde europene în materie”, a mai precizat ing. Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.
Recepția lucrărilor din acest contract a avut loc în data de 15 noiembrie 2023, în prezența conducerii ASVJ, a reprezentanților acționariatului companiei și a antreprenorului lucrărilor.