Cunoscut publicului din Valea Jiului pentru performanțele sale sportive de excepție, dar și pentru administrarea cu succes a CS Poli Karate Petroșani, antrenorul de arte marțiale Radu Polifronie a decis să intre în politică.
Acesta s-a alăturat partidului Alianța pentru Unirea Românilor, urmând să facă parte din Organizația locală AUR de la Petroșani.
„Consider că a venit momentul să fac acest pas în viață și să intru în politică. Am ales partidul AUR pentru că aici se încearcă să se facă performanță, iar eu toată viața am fost obișnuit cu performanța. Cu cât venim mai mulți profesioniști care excelează în diferite domenii, cu atât vor fi șanse mai mari să schimbăm ceva la Petroșani. Am ridicat steagul sus pentru Petroșani în toată România, dar și în străinătate, și sper să-mi aduc și eu aportul la schimbarea atât de dorită la Petroșani”, a declarat pentru ziarul Exclusiv, Radu Polifronie.
Cristian Cațan, președintele AUR Petroșani, consideră că afilierea lui Radu Polifronie la această formațiune politică este un real câștig pentru AUR, partid care și-a propus să atragă oameni valoroși, merituoși și implicați, în construcția unei noi clase politice, inclusiv la nivelul municipiului Petroșani. „Mă bucur că sensei Radu Polifronie a decis să ni se alăture în lupta pe care o avem de dus pe plan local. Este clar că avem nevoie de un om cu personalitatea și experiența dânsului, iar personal sunt cu atât mai bucuros să-l am pe Radu Polifronie în echipa mea, pentru că sub îndrumarea dânsului am ajuns campion național și am reușit să obțin centura neagră. În 2024, ne propunem să câștigăm toate cele patru rânduri de alegeri, iar ușile partidului AUR sunt deschise pentru toți cei care își doresc schimbarea în bine a Petroșaniului, a Văii Jiului și a României”, a declarat Cristian Cațan, președintele AUR Petroșani.
Antrenor de karate cu o experiență de peste 30 ani în Valea Jiului, Radu Polifronie a adus de-a lungul timpului peste 1000 de medalii la Petroșani. Este declarat oficial antrenor emerit al sportului. De asemenea, Radu Polifronie, este licențiat în management și cu un master în managementul sportului, Radu Polifronie. Acesta a îndeplinit, pentru un timp, și calitatea de director al CSM Jiul Petroșani.