Zilele premegătoare sărbătorii naționale a României au fost marcate în municipiul Lupeni printr-un maraton cultural-artistic organizat de administrația publică locală în parteneriat cu unitățile de învățământ din municipiul Lupeni care au avut oportunitatea de a prezenta propria lor viziune asupra modului în care merită și trebuie sărbătorită Ziua Națională a României.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că fiecare dintre școlile și liceele participante în acest program educațional au reușit să impresioneze. ”Apreciez foarte mult implicarea copiilor, implicarea profesorilor și implicarea părinților în această suită de programe extracurriculare pe care ni le-au prezentat fiecare școală, fiecare liceu, fiecare clasă în parte, cu ocazia evenimentelor speciale prilejuite de aniversarea Zilei Naționale a României. Am fost bucuros și emoționat să particip la fiecare dintre aceste acțiuni și încântat să văd cu câtă bucurie, cu cât talent și pricepere știu copiii Lupeniului să întâmpine sărbătoarea românilor. Sunt convins că atâta timp cât crezul lor în valorile națiunii române este așa cum l-am descoperit și cu prilejul acestor evenimente, România are, în mod cert, un viitor! Felicitări, elevilor! Felicitări, cadrelor didactice! Felicitări, părinților! La mulți ani, tututor!” a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
În cadrul acestui amplu program educațional și cultural au avut loc lecții deschise, prezentări istorice, concursuri și, mai ales, programe artistice special concepute de elevi și profesori pentru sărbătoarea Zilei Naționale.
Unul dintre cele mai reușite proiecte de acest fel i-a avut în centrul atenției pe elevii și profesorii Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” din municipiul Lupeni. În proiectul extracurricular dedicat aici marcării Zilei Naționale a României, aceștia au participat, în cursul dimineții de miercuri, 29 noiembrie, la un inedit concurs cu întrebări din Istorie, Geografie și Limba și literatura Română, trecut, evident cu succes, pentru ca, mai apoi, în cursul serii, la Palatul Cultural ”Minerul” să pună în scenă un impresionant spectacol dedicat Zilei Nationale a României, în care muzica, dansul și portul popular au fost prezentate cu mândrie de frumoșii românași și frumoasele româncuțe ale Liceului.
Profesorul de istorie Anca Elena Cordea, unul dintre organizatorii acestui eveniment, apreciază modul în care întreaga echipă a Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” s-a implicat în desfășurarea acestui eveniment. ”A fost un adevărat regal artistic, dar și o deosebită lecție de istorie, georgrafie, etnografie și literatură română pentru care elevii talentați și deștepți ai acestui liceu merită din plin felicitările noastre. Mulțumesc în primul rând elevilor mei determinați și implicați, mulțumesc conducerii Liceului Teoretic Mircea Eliade Lupeni, mulțumesc colegilor, pentru că noi suntem o mare familie, o echipă puternică și facem lucruri minunate împreună, așa cums-a demonstrat și în activitatea specială dedicată Zilei României și așa cum o demonstrăm, zi de zi, în activitățile de la școală. De data aceasta, în cadrul proiectului intitulat ”Trăiește românește”, pe care l-am dedicat Zilei Naționale a României, am cântat, am dansat, am recitat, ne-am bucurat de România, cu toții, fie elevi, cadre didactice, părinți sau reprezentanți ai comunității locale”, a declarat prof. Anca Elena Cordea.
Alături de aceasta, în buna desfășurare a acestui proiect educațional, au contribuit decisiv și prof. Cristina Beczuk (profesor de geografie) și prof. Camelia Andra (profesor de limba română). la fel de implicat, ca de fiecare dată, s-a dovedit a fi și directorul LTME Lupeni, prof. Daniel Ianoși. Acesta a urcat pe scenă, cu acest prilej, nu doar în calitatea sa de director al Liceului Teoretic ”Mircea Eliade”, ci și pentru a-i acompania pe liceeni la chitară, într-o serie de momente speciale ale spectacolului oferit de Ziua Națională a României, declarându-se impresionat de acest eveniment. ”Mă bucur că întreaga comunitate este astăzi alături de noi și că putem să sărbătorim Ziua Naționala a României împreună, elevi, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității locale. Felicit elevii pentru implicarea lor în această frumoasă acțiune, felicit colegii care au fost alături de ei, care i-au susținut și îndrumat, felicit echipa coordonatoare a proiectului și nu în ultimul rând părinții, care ne sunt mereu alături! Este deja o tradiție a scolii noastre să organizam astfel de evenimente, iar bucuria mea este cu atât mai mare, cu cât, de foarte multe ori, inițiativa aparține elevilor noștri! Avem elevi minunați, talentați și ne bucurăm că putem sa împărtășim în comunitate talentul lor!”, a declarat prof. Daniel Ianoși, directorul LTME Lupeni.
Pentru reușita încă unui frumos eveniment educațional și cultural-artistic, se cuvin, desigur, felicitări tuturor celor care au urcat pe scenă, dar și celor care s-au asigurat, din spatele scenei dar și din sala de spectacol, de deplinul succes al acestuia.
Seria de evenimente cultural-artistice organizate de unitățile de învățământ din municipiul Lupeni precede momentul aniversar al Zilei Naționale a României care va fi sărbătorit, în municipiul Lupeni, în data de 1 Decembrie 2023 printr-un emoționant spectacol folcloric organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, eveniment care va avea loc în Parcul CAP de la ora 13,00 unde sunt invitați toți cei care simt mândria de a fi român.