Organizația politică a PSD din comuna Bănuița se află în plin proces de reorganizare, după ce conducerea acesteia i-a fost încredințată de către Organizația județeană PSD Hunedoara fostului primar Ionel Burlec.
Zilele acestea, la Bănița s-a mai făcut un pas important în reconfigurarea activității politice a social-democraților din această comună hunedoreană, odată cu înființarea Organizației de tineret a PSD Bănița. Liderii social-democraților din această localitate, Ionel Burlec și Dorin Marc se declară încântați de faptul că tinerii din comună fac un pas înainte implicându-se activ în viața comunității, inclusiv în plan politic, fapt pe care-l consideră încă un argument important către misiunea de câștigare a rundelor de alegeri din anul electoral 2024.
La ședința de constituire a Organizației TSD Bănița a participat și subprefectul social-democrat de Hunedoara Constantin Fulga. Acesta apreciază că intrarea tinerilor în politică, la Bănița dar și peste tot în județul Hunedoara, este o garanție a faptului că politica social-democrată este apreciată nu doar de seniori, ci în egală măsură de tineri. ”Despre PSD mulți spun că este un partid care acordă mai multă atenție pensionarilor. Numărul mare de tineri din comuna Bănița dar și peste tot în localitățile hunedorene și peste tot în țară, care au luat decizia de a veni în echipa PSD, sunt dovada faptului că politica noastră este una care se adresează tuturor românilor. Ne bucură interesul pe care tinerii îl au pentru politică și ne onorează faptul că văd în PSD acea echipă din care își doresc să facă parte în misiunea lor de a contribui la dezvoltarea comunităților în care trăiesc și a României, în general. Le doresc succes tinerilor din echipa PSD de la Bănița, care sunt convins că vor avea un cuvânt decisiv anul viitor, în campania electorală și la vot”, a declarat Constantin Fulga, subprefectul județului Hunedoara.