Odată cu încălzirea vremii, se redeschid, rând pe rând, șantierele de lucrări publice de pe raza municipiului Vulcan, care au fost suspendate pe perioada sezonului rece. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că, în acest an, se va lucra intens în multe zone ale localității, ca urmare a derulării unor contracte mari care vizează modernizarea infrastructurii publice, în cadrul unor contracte de investiții finanțate de la bugetul de stat, prin Programul Național ”Anghel Salingny”, dar și din fonduri europene atrase prin PNRR și prin alte programe europene la care Primăria Vulcan a aplicat în anii precedenți.
Un exemplu este proiectul pentru modernizarea zonei din jurul sediului Primăriei, inclusiv parcarea din zona blocului Tineretului, strada Romană și accesul străzii Platoului, proiect a cărui valoare totală este de aproape 4 milioane de lei. ”Zilele acestea am reluat lucrările la proiectul pe care l-am început în toamna anului trecut, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” prin care asfaltăm drumuri și parcări în zona centrală, în vecinătatea sediului Primăriei și apoi, în zona de mai sus de Bazinul de înot, până la parcarea din zona Restaurantului ”La Țugu”. Se lucrează acum în zona Tineretului pentru montarea bordurilor și pregătirea pentru asfaltare a parcării și a drumurilor și estimez că în câteva luni vom finaliza acest proiect așteptat de mulți ani de cetățenii Vulcanului”, spune primarul Cristian Merișanu.
Acesta precizează că și o serie de alte proiecte care vizează modernizarea de drumuri, trotuare, parcări și zone verzi vor începe în perioada imediat următoare. ”Spre exemplu, avem contractul de finanțare parafat pentru reabilitare drumuri în Colonia Țărănească Sohodol, aflându-se în procedura de licitație pentru atribuirea execuției, un contract care însumează 2.121.210 de lei. De asemenea, am semnat contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare strada Vasile Alecsandri și strada Pinului, care se cifrează la 2.255.699 de lei pentru care se pregătesc acum procedurile pentru licitație. Pentru modernizarea străzilor Abatorului și Paroșeni am semnat, de asemenea, contractul de finanțare în valoare totală 9.028.294 de lei , urmând ca după parcurgerea etapelor obligatorii acesta să fie pus în practică. Modernizarea străzilor Coroești și Șocănească este un alt proiect cu dosar complet, pentru care vor semna contractul pentru finanțare, în cuantum de 2.062.630 de lei. În același stadiu ne aflăm și cu proiectul care vizează modernizarea drumurilor de pe strada Morii și strada Griviței, care presupun un cost total de 5.055.838 de lei”, a declarat primarul Cristian Merișanu.
Acestor proiecte derulate, în mod direct, de administrația publică locală de la Vulcan, li se adaugă și cele din cadrul proiectului ”Green Line Valea Jiului”, derulat cu finanțare din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara. Prin intermediul acestui proiect, Vulcanul va beneficia, printre altele, de asfaltarea străzii Nicolae Titulescu dar și a tronsonul de drum din Colonie care duce la depoul autobuzelor electrice. ”După cum se știe, au fost multe probleme care au întârziat derularea acestui proiect, însă cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara le-am depășit și până în luna iulie a acestui an vom vedea efectele benefice ale acestuia, inclusiv în ceea ce privește asfaltarea străzii Nicolae Titulescu și a altor străzi din Colonia de Jos”, spune primarul Cristian Merișanu.
Dincolo de aceste proiecte care vizează modernizarea de drumuri, pe agenda investițiilor publice ale administrației locale de la Vulcan din acest an figurează o serie de alte lucrări, care vizează reabilitări și modernizări ale unor obiective de interes public, asupra cărora vom reveni însă într-un alt articol.
În ceea ce privește faptul că multe din aceste proiecte se derulează în acest an cu profunde conotații electorale ar putea fi considerat drept ”campanie electorală”, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu apreciază că acest lucru este doar o coincidență. ”Multe din aceste proiecte sunt demarate cu ani în urmă și au fost întârziate fie de procedurile birocratice greoaie care însoțesc accesarea programelor de finanțare europeană, fie de procedurile și termenele din legislația privind achizițiile, fie de diverse alte motive deseori independente de noi. Cele mai multe proiecte sunt, de asemenea, proiecte mari care nu se pot finaliza într-un singur an și care implică derularea lor pe o perioadă mai lungă. Sigur că ne propunem să facem cât mai repede tot ceea ce ne propunem, sigur că am vrea să putem face mai multe și mai repede în toate zonele municipiului, pe toate palierele de probleme ridicate de cetățeni, pe bună dreptate, dar e imposibil să realizăm toate acestea într-un singur an, fie el chiar și unul electoral. Ceea ce pot eu să-i asigur pe cetățenii municipiului Vulcan este că avem în vedere toate cerințele lor, căutăm soluții și, mai devreme sau mai târziu, rezolvăm fiecare din aceste cerințe. Așa cum se va demonstra și în cursul acestui an, dar și al celor care vor urma. Eu le mulțumesc cetățenilor municipiului Vulcan pentru înțelegere, pentru răbdare și, mai ales pentru încredere”, a mai spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.