Mulți oameni de mare anvergură morală, profesională și civică a căror activitate și viață a marcat, de-a lungul timpului, istoria Văii Jiului, sunt mult prea puțin cunoscuți în vremurile prezente. Un astfel de reper uman valoros al comunității Petroșaniului și Văii Jiului este și preotul ortodox Ioan Duma.
Despre părintele Ioan Duma, istoria consemnează faptul că a slujit, la începutul secolului trecut, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, alături de socrul său, nu mai puțin emblematicul protopop petroșenean Avram Stanca. La rândul său, în 1926 avea să fie numit protopop de Valea Jiului. Dincolo însă de activitatea sa ecumenică, preotul Ioan Duma a avut o activitate vastă în domeniile culturale, educațional, social, economic și politic. În 1919 a fost ales deputat al României Mari, fiind singurul deputat ales ca independent în acele alegeri istorice. A contribuit la înființarea Băncii ”Ardeleana” în Petroșani, a militat pentru românizarea conducerii Societății miniere Petroșani și a unui sindicat independent al minerilor, a organizat școli, a înființat coruri, a susținut conferințe culturale, a ajutat familii nevoiașe.
Toate aceste activități l-au evidențiat ca om de omenie și i-au adus respectul și admirația concitadinilor săi. Însă, odată cu instalarea regimului comunist în România, tot aceste fapte au fost cele care i-au pricinuit și cele mai mari suferințe. În 1949, Securitatea i-a instrumentat un dosar de urmărire în care era acuzat că avea legături cu intelectualitate din orașul Petroșani. În 1949 avea să fie arestat în lotul preoților legionari. Până în 1955 a fost, frecvent, anchetat, eliberat, din nou arestat și anchetat, iar în 1955 i-a fost fixat domiciliu forțat la Tg. Jiu. După eliberarea din detenție, a slujit o perioadă la Biserica ”Sf. Gheorghe vechi” din București însă, în iunie 1957, bolile adunate în anii de temniță și în urma anchetelor dure la care a fost supus de securitatea comunistă, a trecut la cele veșnice.
Sigur că acesta este doar un scurt rezumat al vieții unui om excepțional care s-a dedicat întrutotul slujirii credinței ortodoxe și care a fost un stâlp al comunității locale din Petroșani și din Valea Jiului, într-o perioadă tulbure și deosebit de grea, în care oamenii au trecut peste două războaie mondiale, pentru crize economice și sociale perpetue, peste schimbări ale regimurilor politice și peste multe alte nenorociri.
Personalitatea preotului protopop Ioan Duma a revenit acum în atenție, pe fondul aniversării celor 100 de ani de la declararea Petroșaniului ca oraș, moment căruia administrația locală a municipiului Petroșani a decis să-i acorde o atenție aparte.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi mărturisește că fiecare om care a ales calea credinței, care și-a dedicat viața împărtășirii Cuvântului Domnului oamenilor, aducând astfel speranța și iubirea în viețile lor, este un om deosebit, iar în rândul admirabililor slujitori ai credinței în Petroșani și în Valea Jiului, părintele protopop Ioan Duma este mai mult decât un exemplu.
Acesta este și motivul care l-a determinat pe actualul primar al Petroșaniului, Tiberiu Iacob Ridzi să inițieze un proiect de hotărâre, prin care solicita Consiliului local al municipiului Petroșani ca părintelui protopop Ioan Duma să-i fie conferit titlul de ”Cetățean de onoare Post Mortem al municipiului Petroșani. Un titlu onoritif pe deplin cuvenit acestuia pentru întreaga activitate a acestuia, închinată slujirii Domnului, dar și pentru implicarea sa profundă în viața spirituală a municipiului Petroșani și a României.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat, evident, în unanimitate de membrii Consiliului local al municipiului Petroșani, iar distincția conferită post-mortem părintelui protopop Ioan Duma va fi înmânată familiei acestuia, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în cursul acestui an, în cadrul seriei de eveniment prilejuite de aniversarea Centenarului urban ”Petroșani 100”.