Desemnat de Organizația PSD Petroșani pentru a candida la funcția de primar al municipiului Petroșani, în alegerile din iunie 2024, omul de afaceri Constantin Fulga (proprietar al lanțului de magazine și carmangerie Edy Ursu), în prezent subprefect al județului Hunedoara, spune că a acceptat această misiune convins fiind că administrația publică locală are nevoie de o altă abordare managerială. Acesta consideră că intrarea sa în competiția electorală, ca principal competitor al actualului primar al localității nu este una ”împotriva” acestuia, ci este o alternativă pe care o consideră mai bună și mai eficientă pentru locuitorii Petroșaniului.
”Toate sondajele și toate statisticile realizate în ultimii ani relevă faptul că principala problemă pe care cetățenii municipiului Petroșani o semnalează este legată de lipsa locurilor de muncă, în special a celor cu adresabilitate pentru tineri. Sigur că este adevărat că Primăria nu poate rezolva în mod direct această problemă, că nu poate face atâtea angajări încât să acopere penuria de locuri de muncă, neavând pârghii legale în acest sens. Dar Primăria și, în general, administrația publică, poate creea cadrul necesar pentru ca mediul de afaceri, în sarcina căruia cade misiunea de a dezvoltare afaceri generatoare de locuri de muncă și de a aduce bani, inclusiv la bugetul local, să dezvolte asfel de noi afaceri. Ori, la Petroșani, actuala administrație tocmai asta NU face!”, spune Constantin Fulga.
Acesta aduce drept argument faptul că, în contextul în care Fondul Pentru Tranziție Justă al Uniunii Europene, care oferă cea mai generoasă alocare financiară din ultimii 30 de ani pentru regiunea Văii Jiului, având mai bine de 50% din ponderea acestor finanțări puse la dispoziția mediului de afaceri, administrația locală ar fi trebuit să fie un partener principal al potențialilor investitori interesați să dezvolte noi afaceri pe raza localității. Constantin Fulga arată că, din păcate, un astfel de parteneriat sau măcar un dram de interes din partea conducerii actuale a primăriei din Petroșani nu există.
”Vreme de câțiva ani buni, am fost desemnat să conduc asociația reprezentativă a oamenilor de afaceri din Valea Jiului, care s-au constituit într-un astfel de for, tocmai pentru a avea un dialog instituțional concret și, pe cât posibil eficient, cu administrația locală și cu organismele de gestionare a fondurilor europene. Știm cu toții că informația este cheia succesului, iar asta este valabil și în sectorul economic, mai ales în ceea ce privește investițiile. Este adevărat că, din partea ADR Vest, a Consiliului județean Hunedoara și a altor instituții publice regionale, naționale sau europene, am avut toată deschiderea. În ceea ce privește partaneriatul cu Primăria Petroșani, acesta s-a rezumat însă doar la câteva întâlniri protocoloare, în care deși am semnalat lucrurile pe care administrația locală le poate face, evident din punct de vedere legal, pentru a încuraja dezvoltarea sectorului privat, nu am avut parte de vreun feed-back”, spune Constantin Fulga.
Acest aparent dezinteres al administrației locale este și principalul argument care l-a determinat pe prosperul om de afaceri din Petroșani să intre în competiția electorală. ”Nu spun că actualul primar nu a făcut lucruri bune pentru Petroșani, nu spun că nu e bun… Spun însă că managementul pe care-l realizează în ultimii ani este unul care nu mai corespunde vremurilor pe care le trăim. Nu este suficient doar să gestionezi sărăcia și să mai pui câte o lopată de asfalt în gropile de pe drumurile publice sau o găleată de vopsea pe unele clădiri. Orașul nostru, care se confruntă cu cea mai gravă criză de depopulare din ultimul secol, are nevoie de soluții pentru stabilitate economică și socială iar, în acest context, colaborarea cu mediul de afaceri și atragerea de noi investitori, este abordarea absolut necesară. Asta înseamnă să vii în calea investitorului, să-l informezi asupra terenurilor, spațiilor, utilităților pe care Primăria le poate pune la dispoziția acestora, eventual să identifici soluții pentru a le oferi o serie de facilități celor care creează locuri de muncă pentru oameni. Practic, ca primar, este esențial să ai un dialog absolut, nu unul selectiv, cu mediul de afaceri. Tot așa cum este esențial să ai un program managerial calat pe perspectivele reale de dezvoltare, pe cerințele cetățenilor și, mai ales, pe nevoile imediate ale acestuia”, spune Constantin Fulga.
Candidatul PSD pentru funcția de primar al Petroșaniului, Constantin Fulga spune că toate aceste probleme sunt inventariate acum cu atenție de echipa sa, astfel încât, la momentul prezentării programului electoral, oamenii să realizeze cu adevărat că viziunea sa pentru perspectivele de dezvoltare ale Petroșaniului în următorii ani este mai bună decât cea pentru care actuala echipă care administrează localitatea și-a dat deja de prea multe ori examenul în fața investitorilor și, în general, a cetățenilor.