Orașul Uricani va avea o bază sportivă nouă

Orașul Uricani va avea o bază sportivă nouă

Neclaritățile privind drepturile de proprietate asupra bazei sportive de la Uricani au condus la imposibilitatea preluării acestui obiectiv, după închiderea Minei Uricani, de către administrația publică locală.

Puși în fața acestei situații, autoritățile locale de la Uricani au căutat să găsească soluții pentru a răspunde nevoii tinerilor din localitate, al celor pasionați de sport, pentru a le oferi alternative. La inițiativa administrației locale, au fost modernizate terenurile și sălile de sport de la unitățile de învățământ, pentru ca elevii să poată desfășura activități sportive în cele mai bune condiții, iar pentru publicul larg au fost amenajate terenuri de sport cu gazon artificial.

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu spune însă că promovarea sportului și implicit a unui stil de viață sănătos reprezintă un deziderat al administrației locale care implică în continuare identificarea de soluții pentru dezvoltarea infra­struc­turii sportive din regiune, cu pre­cădere pentru a deservi per­for­manței în rândul tinerilor.

O astfel de soluție a fost identificată în programele Companiei Naționale de Investiții, pentru care Primăria orașului Uricani a aplicat cu un proiect ambițios care a fost acceptat. proiectul, aflat în prezent în etapa de licitație, prevede realizarea în orașul Uricani, a unei baze sportive complexe, iar Compania Națională de Investiții (CNI) a alocat pentru acest proiect un buget estimat la 7.037.987,88 lei net.

Primarul Dănuț Buhăescu spune că noua bază sportivă de la Uricani va oferi facilități moderne pentru tinerii pasionați de sport din această localitate. „Baza sportivă este prezăută cu un teren pentru fotbal, cu vestiare și anexe specifice, dar și cu o tribună cu capacitate de circa 500 de locuri. Ideea este să nu se piardă tradiția fotbalului, iar tinerii să aibă ocazia să facă performanță pe plan spor­tiv și aici la Uricani. De altfel, noi avem în cadrul clubului sportiv Minerul Uricani, trei echipe de copii și echipa mare de fotbal, care vor fi principalii beneficiari ai acestei baze sportive”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu.

Acesta spune că nu a abandonat nici ideea de a aduce în proprietatea administrației locale vechiul complex sportiv de la stadionul Minerul din Uricani. „Vechea bază sportivă, stadionul cum este el cunoscut în oraș, se află în acest moment într-o fază de litigii privind dreptul de proprietate. Între timp, aceasta s-a degradat continuu și continuă să se degradeze. Sigur că noi ne dorim să rezolvăm și acest as­pect, să reabilităm această bază sportivă și să o punem la dispoziția comunității, dar mai întâi trebuie solu­țio­nată partea juridică”, a mai spus primarul Dănuț Buhăescu.

Acesta este ferm convins că odată cu dezvoltarea bazelor sportive din localitate va crește în mod constant și apetența tinerilor din oraș spre sport, inclusiv în ceea ce privește sportul de performanță.