Programul RePowerEU aduce lumină gratis pentru aproape 400 de locuitori din Petroșani

Programul RePowerEU aduce lumină gratis pentru aproape 400 de locuitori din Petroșani

Aproximativ 400 de cetățeni din  municipiul Petroșani, din categoria celor considerate vulnerabile din punct de vedere financiar și familial, vor putea beneficia de instalarea gratuită de panouri fotovoltaice și echipamente de stocare a energiei, în cadrul unui program derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru care Primăria municipiului Petroșani este dispusă să-și dea întregul concurs pentru a facilita beneficiarilor accesul la acest program.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi informează că, din datele colectate de la Consiliul județean Hunedoara, din cele 1250 de persoane de pe raza județului identificate ca fiind vulnerabile energetic, un număr de 397 de persoane sunt din municipiul Petroșani. „Aceste persoane locuiesc în case unifamiliale și sunt eligibile pentru instalarea de panouri fotovoltaice și baterii de stocare a energiei, în valoare de 10.000 de euro pentru fiecare gospodărie, în cadrul programului RePowerEU. Aceștia vor putea beneficia de instalarea de panouri fotovoltaice noi cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW și de instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice cu o capacitate utilizabilă de cel puțin 5 kW. Ceea ce este și mai important este că pentru a accesa această finanțare nu trebuie să facă nici un fel de cheltuială”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Acesta a arătat că, în primă fază, o echipă condusă de consileirul său personal Viorel Pascu va efectua o verificare suplimentară în rândul celor 397 de persoane selectate, pentru a identifica persoanele care dețin în proprietate casele de tip gospodărie, eligibile în acest program. „Vom lucra împreună cu echipele de la Primărie în teren pentru a clarifica aceste aspecte, pentru a vedea cîți dintre beneficiarii elegibili își doresc să participe la acest program și pentru a ne asigura că dosarele depuse sunt conforme”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Edilul a precizat de asemenea că și formalitățile birocratice sunt relativ simple, pe lângă o cerere tip și copia actelor de identitate, respectiv de proprietate, fiind necesar la dosar doar un extras de carte funciară, pentru obținerea căruia primăria va oferi beneficiarilor consultanța și sprijinul financiar necesar. Tiberiu Iacob Ridzi spune că majoritatea celor care sunt eligibili pentru a accesa acest program locuiesc în case de colonie din zona Colonie, dar și în alte zone ale municipiului.

Singura provocare căreia beneficiarii și administrația locală trebuie să-i facă față pentru a aduce lumină gratis pentru cele 397 de persoane eligibile este timpul scurt de întocmire și depunere a dosarelor. „Lista cu instalatorii validați se va face publică doar în data de 20 noiembrie 2024, ceea ce face ca perioada în care se poate întocmi dosarul și lua legătura cu instalatorii validați este foarte scurtă, având în vedere că termenul de depunere este 2 decembrie 2024. Chiar dacpă în județul Hunedoara nu avem firme care sunt instalatori validați, noi am identificat deja două astfel de firme din alte zone, cu care încercăm să realizăm depunerea unui număr însemnat de dosare și care să beneficieze de această finanțare”, a precizat Viorel Pascu, consilier la Cabinetul Primarului municipiului Petroșani

Primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că prin implementarea acestui program și a măsurilor de sprijin, municipalitatea va reuși nu doar să reducă costurile de energie pentru cele mai vulnerabile familii, ci și să contribuie la un viitor mai verde și mai sustenabil pentru întreaga comunitate.