Meciul de fotbal dintre Minerul Lupeni și Timișul Șag, programat pentru sâmbătă, 23 noiembrie 2024, de la ora 14,00 în Liga a III-a, consemnează în avanpremiera competițiri sportive, un eveniment de mare încărcătură emoțională care se va derula pe stadionul „Minerul” din Lupeni, de la ora 13,30.
Publicul prezent pe stadion este invitat să aplaude ceata de colindători din Lupeni, care va da aici startul sezonului de colinde tradiționale momârlănești. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că acest eveniment dublează spectacolul fotbalistic cu care fotbaliștii de la Minerul Lupeni i-au obișnuit deja pe suporteri.
„Este un fapt cunoscut și recunoscut deja că galeria suporterilor echipei de fotbal Minerul Lupeni este una dintre cele mai frumoase cel puțin din zona de vest a României. Noi, la Lupeni, trăim spectacolul sportiv din plin și știm să ne bucurăm de victorie, așa cum primim întotdeauna cu seninătate și acele rezultate care nu ne sunt favorabile. Pentru meciul de sâmbătă, împreună cu finanțatorii clubului, am decis să aducem în atenție și spectacolul tradițiilor noastre străbune. Pentru că începe sezonul colindelor, colindul Crailor se va auzi pe stadion din glasul uneia dintre cele mai apreciate cete de colindători din Valea Jiului, într-un eveniment care constituie o premieră la un meci de fotbal”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Acesta încurajează locuitorii municipiului Lupeni și nu numai să vină în număr cât mai mare pentru a susține echipa de suflet a localității în acest meci, dar și pentru a se bucura de un eveniment ce îmbină sportul cu tradițiile locale. „Ne propunem ca, împreună cu galeria echipei Minerul Lupeni, să facem ca din tribunele stadionului din Lupeni să se audă din sute, poate chiar mii, de glasuri, nu doar mesajul „Hai, Minerul!”, ci și una din frumoasele colinde din repertoriul cetelor de crai din Ținutul Momârlanilor. Și pentru că ne întâlnim pe un teren de sport, în pauza meciului de fotbal, colidătorii își vor măsura puterile în obiceiul „Țicului Brundușilor” în urma căruia va fi desemnat cel mai puternic brunduș”, mai spune primarul Lucian Resmeriță.
Colindul Crailor de pe stadionul Minerul din Lupeni se desfășoară în premieră în Valea Jiului și este un preambul al Festivalului Crailor, cel mai longeviv și mai apreciat festival al tradițiilor, care va avea loc în municipiul Lupeni în preajma sărbătorii Crăciunului.