Spitalul Municipal Lupeni are un nou manager, în persoane ec. Mihaela Cazacu. Aceasta a fost numită în funcția de conducere a unității medicale, după ce fostul manager, ec. Paula Dăbăcan a renunțat la această responsabilitate. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrația al Spitalului din Lupeni și a intrat în vigoare la data de 1 aprilei 2025.
Economist de profesie, Mihaela Cazacu lucrează în învățământ din anul 1992, la Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” din Lupeni, unde este director economic. Aceasta este, de asemenea, consilier local municipal, cu mai multe mandate în cadrul forului legislativ din municipiul Lupeni. În comunitatea locală lupeneană, aceasta este însă mult mai cunoscută datorită implicării sale active în societatea civilă, în cadrul unor organizații reprezentative în domeniu precum Crucea Roșie, Lions Club, Salvați copii sau, cu ani urmă, Asociația Femeilor din municipiul Lupeni, dar și multe altele.
De altfel, activitățile sale de voluntariat din cadrul Subfilialei locale de Cruce Roșie și implicarea sa activă în deschiderea Școlii Sanitare Postliceale care funcționează, din 2024, în municipiul Lupeni sunt argumentele care au stat la baza numirii acesteia în funcția de manager al Spitalului Municipal Lupeni. În plus, experiența acesteia de peste 3 decenii în domeniul economiei, constituie un alt argument solid care a stat la baza desemnării sale în această funcție de execuție, având în vedere că unitatea medicală se află în plin proces de modernizare, prin implementarea mai multor proiecte cu fonduri europene.