Potrivit unei tradiții devenite deja un reper al activităților dedicate Zilei Internaționale a Copiilor în comunitatea locală a municipiului Petroșani, sărbătoarea dedicată celor mici vine și anul acesta cu o impresionantă paradă a copstumelor de carnaval la care sunt invitați să ia parte toți copiii din localitate.
„Cu aceeași bucurie ca în fiecare an, invit toți copiii din Petroșani, dar și pe părinții și bunicii lor, să petrecem ziua de 1 Iunie împreună. Așa cum a intrat deja în tradiția locală, și anul acesta la Petroșani vom celebra copilăria și inocența, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Va aștept în număr cât mai mare!” este îmdemnul primarului Tiberiu Iacob Ridzi.
Manifestările dedicate Zilei Copilului vor fi aici organizate de Primăria Petroșani și Consiliul Local al Municipiului Petroșani. Astfel, duminică, 1 Iunie 2025, începând cu ora 10,30, va avea loc ,,Parada costumelor de carnaval”, cu plecarea din fața Primăriei municipiului Petroșani, spre rotonda de lângă Teatrul Dramatic ,,Ion D. Sîrbu” (parcul „Comunitatea Europeană”) unde va avea loc un spectacol susținut de actorii Teatrului ”Ion D. Sîrbu”.
La Petroșani, sărbătoarea dedicată celor mici va continua și luni, 2 iunie 2025 când în primul rând copiii dar și părinții și bunicii sunt invitați să descopere una dintre cele mai frumoase pagini din istoria României: viața și devotamentul față de țară al Reginei Maria a României, de la a cărei naștere se împlinesc anul acesta 150 de ani.
Intitulat „Sub semnul Coroanei”, evenimentul organizat de Asociația „Casa Familiei Reunite” (CAR-CFR) Petroșani în parteneriat cu Primaria și Consiliul local al municipiului Petroșani, Clubul IMPACT – Români cu Normă Întreagă de la Școala Gimnazială „I.G.Duca” Petroșani și Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani și dedicat Reginei Maria a României, simbol al curajului, demnității și iubirii de țară, printr-o serie de activități culturale și educative menite să celebreze istoria, tradiția și valorile comunității noastre, cuprinde mai multe activități cultural-educaționale, după cum urmează:
- În perioada 2-15 iunie 2025, la Muzeul Mineritului, poate fi vizionată expoziția de fotografie „Regina Maria a României” cu imagini rare din Casa Regală a României, expoziție realizată prin bunăvoința reputatului cineast Dan Drăghicescu, co-producător al filmului documentar „Maria, Inima României”;
- În data de 3 iunie, de la ora 12:00 la Cinematograful „Șerban Ionescu” Petroșani va avea loc o nouă proiecție de gală a filmului documentar „Maria, Inima României” în prezența co-producătorul filmului, Dan Drăghicescu;
- În data de 2 iunie, ora 21:00 la rotonda amfiteatru din Centrul Civic, lângă Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” va avea loc o nouă reprezentație a spectacolului „Maria, Regina Inimilor” – un spectacol de Valentin Neacșu cu participarea copiilor de la Clubul IMPACT – Români cu Normă Întreagă, coordonați de prof. Cornelia Manițiu.
Programul sărbătorilor de la început de vară, continuă la Petroșani și cu alte activități de tradiție pentru comunitatea locală, dar și cu evenimente noi, inedite și deosbit de atractive, după cum urmează:
- În data de 4 Iunie 2025, de la ora 9,30 va avea loc „Parada absolvenților claselor a XII-a”, cu plecare din fața Primăriei municipiului Petroșani.
- În data de 5 iunie 2025, de la ora 17,30 va fi sărbătorită ,,Ziua mediului”, cu un tur de ciclism la care sunt invitați să participe toți cei care sunt pasionați de biciclele, triciclete sau trotinete, pe un traseu cu plecare din parcul din zona teatrului până în cartierul Aeroport și retur.
- În perioada 6 – 8 iunie 2025 este programat Concursul de muzică ” Arta Sunetelor”, organizat de Școala Gimnazială ,,I.G.Duca,, Petroșani și Primăria municipiului Petroșani;
- În data de 7 Iunie 2025, de la ora 17.00 pe stadionul ,,Petre Libardi” va avea loc prima ediție a Memorialului ,,Gigi Multescu” fiind organziat cu acest prilej un meci de fotbal între echipele old boys Jiul Petroșani și Dinamo Bucuresti.
Intrarea este liberă la toate activitățile!