Campusul Liceului Tehnologic Lupeni se află într-un amplu proces de reabilitare și modernizare, prin intermediul căruia autoritățile locale care administrează rețeaua educațională din municipiul Lupeni își propun să transforme și aici toate clădirile care formează împreună unul dintre cele mai frumoase campusuri școlare din Valea Jiului, într-o bază educațională de nivel european.
În ultimii ani, au fost executate aici lucrări ample care au vizat reabilitarea și modernizarea clădirii principale a unității de învățământ și a fost deschis un alt șantier care vizează construirea unei baze sportive moderne care să deservească liceul. Odată cu finalizarea anului școlar 2024/2025 Primăria municipiului Lupeni anunță dfeschiderea unui alt șantier în cadrul campusului școlar de la Liceul Tehnologic, care vizează eficientizarea energetică, reabilitarea și modernizarea clădirii aferente corpului secundar al liceului.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță arată că obiectivul acestei noi investiții, care este implementată cu fonduri europene, îl constituie creșterea eficienței energetice a clădirii și cuprinde următoarele lucrări:
– Termoizolarea fațadelor, a mansardei și planșeul podului și înlocuirea tâmplăriei PVC existente cu una performantă energetic;
– Realizarea de tavane false în interiorul clădirii, refacerea tencuielilor interioare, zugrăveli lavabile, pardoseli refăcute pentru a permite introducerea încălzirii, etc.;
– Instalarea de panouri solare și de încălzire, iluminat eficient, adaptive;
– Instalații de recuperare de căldură individuale;
– Refacerea instalațiilor de încălzire prin dezafectarea traseelor existente și introducerea încălzirii în pardoseală, pompe de căldură;
– Refacerea instalațiilor sanitare, de alimentare cu apă și canalizare;
Lucrările au demarat efectiv în aceste zile, iar primarul Lucian Resmeriță precizează că, potrivit prevederilor asumate de constructor, perioada de implementare a proiectului este de 24 luni de la data semnării contractului de finanțare.
Proiectul intitulat „Eficientizarea energetică – Liceul Tehnologic Lupeni, Corp 2” beneficiază de fonduri în sumă totală de 16.492.302,93 lei, banii fiind obținuți de autoritățile locale prin Programul Regional Vest.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, spune că odară cu finalizarea tuturor proiectelor de investiții care au ca scop modernizarea infrastructurii educaționale și dotarea corespunzătoare a Liceului Tehnologic Lupeni, această unitate de învățământ va avea nu doar cel mai frumos campus școlar din Valea Jiului, ci va fi una dintre cele mai moderne și mai bine dotare unități educaționale din regiune.
