Consultare publică privind revitalizarea unei zone publice din centrul municipiului Vulcan

Consultare publică privind revitalizarea unei zone publice din centrul municipiului Vulcan

Primăria municipiului Vulcan intenționează dezvoltarea unui proiect de investiții pentru revitalizarea zonei centrale în arealul chioșcurilor de lângă blocul F9 de pe bulevardul Mihai Viteazu, în imediata vecinătate a sediului administrației locale.

Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu și-a propus ca în vederea elaborării studiului de oportunitate și a proiectelor tehnice privind realizarea acestui obiectiv să consulte populația cu privire la acest proiect, în dorința de a afla ce-și doresc cetățenii localității să fie realizat în acest spațiu public.

În acest sens, primarul municipiului Vulcan invită publicul interesat la consultări care vor avea loc marți, 29 iulie 2025, de la ora 13,00 în sala de Consiliu a Primăriei municipiului Vulcan.