Încep lucrările de reabilitare a Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroșani

Încep lucrările de reabilitare a Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroșani

Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani intră într-un amplu proces de modernizare, după ce autoritățile județene au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, începerea lucrărilor de reabilitare a corpului nou. Investiția are o valoare de peste 11 milioane de lei (11.103.980 lei) și este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), urmând a fi finalizată în termen de 9 luni.

„Este un proiect extrem de important pentru Petroșani și pentru județul Hunedoara. Valoarea totală a proiectului este de 11 milioane de lei, fonduri obținute prin PNRR. Ne propunem ca lucrările la clădirea nouă să fie finalizate în 9 luni. În ceea ce privește clădirea veche, care este declarată monument istoric, urmează să identificăm alte surse de finanțare pentru reabilitare, având în vedere regimul special de conservare și intervenție”, a declarat mangerul de proiect Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Investiție în eficiență energetică și accesibilitate

Modernizarea clădirii teatrului presupune intervenții esențiale pentru creșterea eficienței energetice și asigurarea unui mediu mai confortabil, atât pentru public, cât și pentru echipa artistică. Lucrările vizează anveloparea termică a fațadei cu vată bazaltică, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolante din aluminiu cu performanță ridicată, precum și refacerea completă a acoperișului tip terasă, cu excepția celui de deasupra foaierului, unde se va realiza doar termoizolarea.

Totodată, acoperișul va fi echipat cu panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și cu panouri solare presurizate pentru prepararea apei calde menajere. În exteriorul clădirii se vor reface trotuarele de protecție pentru a preveni infiltrațiile la fundație și vor fi reamenajate aleile pietonale. De asemenea, va fi montată o balustradă cu scaun electric destinat persoanelor cu dizabilități și vor fi reabilitate balustradele existente.

La nivelul instalațiilor interioare, proiectul prevede modernizarea și zonarea sistemului de încălzire, înlocuirea instalației electrice, montarea sistemelor inteligente de contorizare și monitorizare energetică, precum și dotarea cu echipamente de climatizare eficiente energetic și recuperatoare de căldură. Vor fi înlocuite tablourile electrice, iluminatul de siguranță, prizele de forță și prizele de pământ, fiind vizată astfel o eficientizare completă a consumului energetic.

Pentru a crește accesibilitatea, se va monta o platformă de transport pentru persoanele cu dizabilități, iar zona treptelor de acces va fi refăcută cu finisaj din granit buciardat. În plus, se vor face intervenții de reparații și reamenajare la soclul clădirii (mozaicat și de marmură), zona bosajelor, treptelor și platformelor exterioare.

„Vor fi realizate intervenții complexe: izolarea termică a clădirii, modernizarea sistemului de încălzire și iluminat, montarea de panouri fotovoltaice și solare, precum și instalarea unor sisteme inteligente de contorizare și monitorizare a consumului energetic. Toate aceste lucrări vor contribui semnificativ la creșterea eficienței energetice a clădirii și la reducerea costurilor de întreținere pe termen lung”, a explicat Mircea Davidescu, consilier în cadrul Serviciului de Investiții al Consiliului Județean Hunedoara și Asistent manager proiect.

Constructorul promite respectarea termenului

Lucrările vor fi realizate de asocierea SC VISA SRL și SC VALNEL CONSTRUCT SRL. Lucrările, deși complexe, nu vor împiedica respectarea termenului de 9 luni, pe șantier fiind activi zilnic aproximativ 45 de muncitori, după spusele administratorului SC VISA, Sorin Apostu.

„Este un proiect complex, care presupune lucrări variate atât la nivel structural, cât și tehnologic. În ciuda volumului de muncă, ne angajăm să finalizăm lucrarea în cele 9 luni prevăzute. Începând de mâine o să avem în teren o echipă de aproximativ 45 de oameni, bine pregătită să ducă la bun sfârșit acest obiectiv”, a declarat Sorin Apostu.

Activitatea teatrului va continua

Chiar dacă lucrările sunt ample, conducerea teatrului asigură publicul că activitatea instituției va continua, cu ajustările necesare. Repetițiile, spectacolele și evenimentele programate vor fi reorganizate astfel încât disconfortul generat de șantier să fie minim, iar accesul publicului să se desfășoare în condiții de siguranță.

„Vom continua activitatea pe tot parcursul lucrărilor. Desigur, vor exista anumite disconforturi, specifice oricărui șantier, dar vom face tot posibilul ca ele să afecteze cât mai puțin publicul și artiștii. Ne bucurăm sincer de această investiție, pentru că, pe lângă modernizarea spațiului, se vor reduce considerabil costurile de întreținere și vom putea oferi un mediu mai confortabil și mai eficient pentru toți cei care trec pragul teatrului nostru”, a declarat Irina Bodea-Radu, directoarea Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu”.

Proiectul este realizat în colaborare cu firma SC NewFox SRL (proiectant), iar supravegherea lucrărilor este asigurată de SC West Comserv SRL (diriginte de șantier).

Finalizarea acestui proiect va aduce nu doar o clădire mai eficientă și prietenoasă cu mediul, ci și un spațiu cultural modern și accesibil pentru toți locuitorii Văii Jiului.