Proiectul artistic independent produs de „România Folk” și organizat de Asociația Culturală „Tatiana Stepa” și Platforma „Oameni, Artă, Atitudine” aduce anul acesta cei mai valoroși artiști ai acestui gen muzical în inima Olteniei, pe „Tărâmul Cerbilor” de la Turceni – Gorj.

Aici va avea loc, în perioada 15–16 August 2025 o nouă ediție a celui mai liber festival de muzică folk din România: „Baricada Folk”. Între inițiatorii acestui proiect artistic se numără și Cătălin Stepa, lupeneanul care reprezintă astăzi unul dintre cele mai importante nume din muzica folk din țara noastră. „Îi celebrăm și onorăm pe cei care au contribuit la patrimoniul muzical românesc, îi încurajăm și aplaudăm pe cei tineri care urcă azi pe scenă! Împreună creștem generații! Aceasta este misiunea noastră în Baricada Folk”, spune Cătălin Stepa.
Anul acesta, proiectul Baricada Folk este unul care consemnează și un prim moment aniversar: Ediția din 2025 marchează 5 ani ai proiectului Baricada Folk, un eveniment dedicat culturii și artei, cu 25 de manifestări în 7 ediții de Festival, 17 spectacole în 2 turnee naționale și un eveniment caritabil.
Pe „Tărâmul cerbilor” de la Turceni vor ridica anul acesta baricade de cântec și poezie: MIRCEA BANICIU, MIRCEA VINTILĂ, ALIFANTIS & MIRICĂ – GEMINI, DAN BYRON & SERGIU MITROFAN, EMERIC IMRE, DINU OLĂRAȘU, FĂRĂ ZAHĂR – Bobi Dumitraș, Bobo Burlăceanu, MAGDA PUSKAS ȘI RAREȘ SUCIU, DAN VANĂ, ADRIAN BEZNA, CĂTĂLIN STEPA & AURELIAN EPURAȘ, OCRU – Adrian Mărgineanu, Dorin Pitariu, Marius Dumitrescu, OVIDIU MIHĂILESCU, NICU ZOTTA și PICURI DE FOC.
„Se vor auzi în inima Olteniei, la Turceni, ritmuri și versuri care au cucerit generații! Decenii la rând muzica folk a fost portavocea sufletului: de dragoste sau de țară, protest social sau politic… A reprezentat un manifest al vieții, o baricadă a contemporaneității! Va fi o experiență culturală unică într-un cadru natural spectaculos, la care îi invităm pe toți iubitorii de muzică și poezie să ne fie alături, să ridicăm împreună și în acest an… Baricada Folk”, spune Cătălin Stepa.
Bilete și abonamente pot fi procurate exclusiv prin platorma on-line: iabilet.ro -> https://www.iabilet.ro/bilete-baricada-folk-festival…/
Copiii pana in 11 ani au acces gratuit insotiti de un adult posesor de bilet/abonament.
Între 2020 – 2025, în cadrul proiectului, pe scena Baricada Folk au dăruit emoție și energie peste 100 de artiști pentru mai mult de 35.000 de spectatori.
