Primarul Tiberiu Iacob Ridzi se declară împotriva tăierilor de clase de liceu în Petroșani

Primarul Tiberiu Iacob Ridzi se declară împotriva tăierilor de clase de liceu în Petroșani

Măsurile de reformă structurală propuse de Ministerul Educației, prin care s-a decis creșterea numărului de elevi din care trebuie constituită o clasă de liceu, este contestat la toate nivelurile.

Sindicatul Învățământ Preuniversar (SIP) Hunedoara atrage atenția asupra efectelor măsurilor guvernamentale, inclusiv Legea 141/2025, care duc la clase mai aglomerate și reducerea posturilor, iar profesorii amenință cu grevă generală și cu proteste pentru a-și apăra salariile și demnitatea profesională. Într-un comunicat, SIP Hunedoara arată că planul de școlarizare pentru anul 2026-2027 se desfășoară „într-o atmosferă departe de a fi plăcută”. Numărul potențialilor absolvenți de clasa a VIII-a a scăzut cu peste 300, iar Inspectoratul Școlar Județean a aprobat doar 100 de clase de liceu, în loc de 113 solicitate. Clasele devin tot mai aglomerate, iar reducerea posturilor afectează calitatea actului educațional.

Situația este la fel de îngrijorătoare și în Valea Jiului. La Petroșani, spre exemplu, primarul Tiberiu Iacob Ridzi atrage atenția că prin școlile, liceele și grădinițele sale, Petroșaniul asigură educația pentru mii de copii, la care se adaugă 1.154 de elevi proveniți din alte localități ale Văii Jiului — echivalentul a 46 de clase.

„În ciuda acestei realități, Ministerul Educației a decis o restructurare lipsită de fundament, fără o analiză serioasă a impactului asupra comunității, o decizie care lovește direct în calitatea educației și în viitorul copiilor noștri. Reducerea numărului de clase și creșterea efectivelor de elevi de la 26 la 28 într-o clasă nu reprezintă o reformă, ci un pas înapoi”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Acesta arată că politica de reducere a numărului de clase prin majorarea efectivelor de elevi într-o clasă, promovată de Ministerul Educației condus de PNL, este aplicată fără o analiză reală a nevoilor comunităților și riscă să afecteze direct calitatea actului educațional și viitorul copiilor noștri și avertizează că aceste măsuri vor duce inevitabil la:

  • supraaglomerarea claselor;
  • diminuarea atenției acordate fiecărui elev;
  • scăderea calității educației;
  • presiune suplimentară asupra profesorilor și elevilor;
  • reducerea normelor didactice ce afectează personalul din învățământ;
  • renunțarea la anumite specializări.

Primarul municipiului Petroșani arată că, urmare a acestor măsuyri, două dintre cele mai prestigioase licee din județul Hunedoara — Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” și Colegiul Național „Mihai Eminescu” — ar urma să piardă câte o clasă, începând cu anul școlar 2026–2027. „Este o decizie nedreaptă și profund greșită, care lovește în performanță, nu în risipă. De aceea, transmit un mesaj clar: profesorii din Petrosani nu sunt mediocrii! Sunt profesioniști dedicați, care mențin un nivel ridicat al educației într-o zonă care se confruntă deja cu dificultăți economice și sociale. Îi susțin public, fără rezerve și fără diferențe. Municipiul Petroșani este un pol educațional esențial pentru întreaga Vale a Jiului și un centru universitar recunoscut. Dacă se caută reducerea cheltuielilor, soluția nu este tăierea claselor și înghesuirea copiilor în bănci. Solicit public PNL și Ministerului Educației să identifice alte soluții, care să nu afecteze direct elevii, profesorii și comunitățile locale. În calitate de primar al municipiului Petroșani, fac un apel către cadrele didactice, părinți, societatea civilă și parlamentarii județului Hunedoara — indiferent de partid — să spunem ferm NU acestor măsuri care slăbesc educația din Valea Jiului”, a transmis Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

O situație similară, care a condus la diminuarea drastică a claselor de la Liceul de Arte „Sigismud Toduță” din Deva a generat un val de proteste atât din partea dascălilor, elevilor și părinților din Deva, dar și din partea comunității hunedorene, a autorităților administrației locale și județene, precum și la nivel politic și parlamentar.

Toate aceste situații urmează să fie reanalizate de ISJ Hunedoara în cursul acestei săptămâni.