Elevii clasei a III-a A de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși”, structura școlii gimnaziale „Ana Colda” din orașul Petrila au fost oaspeți ai primarului localității, Vasile Jurca, în cadrul unei activități care s-a desfășurat marți, 10 februarie 2026, în cadrul programului educațional „Școala Altfel”.
Elevii însoțiți de doamna învățătoare Adelina Bădău au participat la o activitate deosebită desfășurată la Primăria orașului Petrila. Copiii au venit la sediul administrației publice lcoale curioși să descopere ce înseamnă să fii primar și ce implică responsabilitatea administrării orașului în care trăiesc. În cadrul întâlnirii, au adresat întrebări, au venit cu sugestii și au purtat un dialog deschis cu primarul Vasile Jurca și viceprimarul Marius Heljiu.
Primarul Vasile Jurca a apreciat implicarea și nivelul surprinzător de bun de cunoștințe al celor mici: „Am avut plăcuta surpriză să văd că unul dintre copii a știut exact cu ce se ocupă primarul orașului Petrila: administrarea orașului. Vorbindu-le despre faptul că primăria atrage fonduri europene care sunt destinate și reabilitării școlilor, m-a uimit faptul că că a știut data intrării României în Uniunea Europeană. Ei sunt generația care va continua tot ceea ce construim noi astăzi. Felicitări pentru această inițiativă și pentru implicarea în dezvoltarea comunității!”
Fapt inedit și deosebit de apreciat de participanți,copiii au avut ocazia să ocupe, rând pe rând, pentru câteva momente fotoliul de primar, experimentând cu emoție și bucurie simbolul responsabilității pe care o presupune această funcție.
„Transmit un mesaj de apreciere pentru efortul cadrelor didactice și pentru viziunea care pune în centrul atenției copiii – viitorii cetățeni care vor duce mai departe valorile și proiectele comunității”, a mai spus primarul Petrilei, Vasile Jurca.
