Secţia de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a găzduit vineri, 20 februarie 2026, o nouă festivitate de premiere din cadrul proiectului „Premiul pentru excelență – Cel mai fidel cititor”, iniţiat de Asociaţia „Zamolxe 182”, la ideea lui Costel Avram, demarat în urmă cu un an. De această dată a fost premiat, pentru pasiunea sa pentru lectură şi pentru cel mai mare număr de vizite într-un an la biblioteca comunală din Şoimuş, elevul de clasa a VIII-a Dragoş-Mihai Drăgan.
Evenimentul a fost moderat de Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva. Au fost prezenţi iniţiatorul proiectului, Costel Avram, membru al Asociaţiei „Zamolxe 182”, şi președintele acestei asociații, Mircea Cranciova. De asemenea, tânărul premiant Dragoş-Mihai a venit însoţit de domnul Mihai-Gabriel Irimie, primarul comunei Şoimuş, de colega noastră bibliotecară Cristina Irimie şi de mama sa, doamna Cristina Drăgan.
Costel Avram şi-a exprimat bucuria că proiectul iniţiat la ideea sa a ajuns să împlinească deja un an, ceea ce înseamnă 12 copii premiaţi şi tot atâtea motive de satisfacţie pentru Asociaţia „Zamolxe 182”. Acesta l-a felicitat pe Dragoş pentru pasiunea sa pentru lectură, a apreciat implicarea Bibliotecii Judeţene şi a adresat cuvinte de mulţumire primarului comunei Şoimuş pentru sprijinul acordat bibliotecii comunale, astfel încât tinerii să îşi poată găsi aici un loc prietenos pentru lectură.
La rândul său, primarul comunei Șoimuș, Mihai-Gabriel Irimie a spus că îl cunoaşte pe tânăr ca fiind implicat în activităţile organizate la nivelul comunei şi s-a declarat mândru de performanţa lui. A apreciat activitatea bibliotecii şi a mulţumit Asociaţiei „Zamolxe 182” pentru această iniţiativă.
Bibliotecara Cristina Irimie a subliniat faptul că biblioteca este frecventată de mulţi elevi, iar, conform statisticilor, cel mai activ cititor — cu cele mai multe împrumuturi şi vizite — este Dragoş-Mihai. Ea a evidenţiat importanţa lecturii în dezvoltarea inteligenţei şi a vocabularului, amintind că lectura rămâne unul dintre cei mai buni prieteni ai copiilor.
În cadrul festivităţii, diploma şi premiul în valoare de 500 de lei i-au fost înmânate lui Dragoş-Mihai de către reprezentanții Asociației Zamolxe, Costel Avram şi Mircea Cranciova, iar din partea bibliotecii județene, managerul Ioan Sebastian Bara i-a oferit un pachet de cărţi.
Vizibil emoţionat, Dragoş-Mihai a vorbit despre bucuria de a primi acest premiu — primul din viaţa sa — şi a mărturisit că preferă cărţile de aventură şi acţiune. Aceasta a povestit că a început să citească datorită profesoarei sale de limba română, care i-a recomandat volume interesante pe care le-a găsit la bibliotecă.
