Raport al instituțiilor deconcentrate din județul Hunedoara la ședința Colegiului Prefectural

Raport al instituțiilor deconcentrate din județul Hunedoara la ședința Colegiului Prefectural

Astăzi, 25 februarie 2026, a avut loc Ședința Colegiului Prefectural al județului Hunedoara, convocată de Instituția Prefectului – județul Hunedoara, convicată de prefectul Constantin Fulga, în cadrul căreia au fost analizate principalele activități derulate în anul 2025 de către structurile deconcentrate, precum și direcțiile de acțiune pentru anul 2026.

Pe ordinea de zi s-a aflat analiza activităților de asigurare și restabilire a ordinii publice desfășurate la nivelul județului Hunedoara în anul 2025, prezentată de domnul Iosif Marius Dumitru, inspector-șef al Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara. În cadrul expunerii au fost evidențiate misiunile executate pentru menținerea climatului de siguranță publică, gestionarea evenimentelor cu participare numeroasă, precum și intervențiile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Totodată, au fost prezentate prioritățile instituției pentru anul 2026, cu accent pe creșterea gradului de prevenție și consolidarea colaborării interinstituționale.

Un alt punct pe ordinea de zi l-a constituit informarea privind activitatea desfășurată în anul 2025 de Direcția Județeană pentru Cultură Hunedoara, precum și măsurile propuse pentru îmbunătățirea activității în anul 2026. Raportul a fost prezentat de domnul Brândușa Mircea Călin, director executiv al Direcția Județeană pentru Cultură Hunedoara. Informarea a cuprins un punct distinct referitor la modul de îndeplinire a Hotărârii Colegiului Prefectural nr. 7/31.03.2025, fiind subliniate demersurile realizate pentru protejarea patrimoniului cultural, avizarea intervențiilor asupra monumentelor istorice și intensificarea activităților de control și consiliere de specialitate.

În cadrul ședinței a fost prezentată și informarea privind activitatea desfășurată în anul 2025 de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, precum și măsurile pentru îmbunătățirea activității în anul 2026. Domnul Balazs Domokos, reprezentant legal la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, a evidențiat principalele programe și proiecte dedicate susținerii activităților sportive și de tineret la nivel județean. Informarea a inclus un punct distinct privind îndeplinirea Hotărârii Colegiului Prefectural nr. 8/31.03.2025, fiind prezentate rezultatele obținute și direcțiile de dezvoltare pentru perioada următoare.

De asemenea, reprezentanții Instituția Prefectului – județul Hunedoara au prezentat Raportul anual privind stadiul de implementare a Planului de acțiuni pe anul 2025 pentru realizarea în județul Hunedoara a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare, evidențiind gradul de realizare a măsurilor asumate, colaborarea cu serviciile publice deconcentrate și prioritățile stabilite pentru perioada următoare.

La punctul „Diverse” au fost discutate aspecte organizatorice și teme de interes interinstituțional, menite să contribuie la eficientizarea activității structurilor implicate și la creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor.