În perioada 3-5 aprilie 2026, municipiul Petroșani devine scena unei noi ediții a tradiționalului și apreciatului festival artistic ”Lira cu briliante”.
Ajuns la cea de-a IX-a ediție, evenimentul este organizat de Asociația Culturală ”Lirica” din Petroșani, condusă de prof. Tiberiu Coconeț, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani.
În cadrul acestui eveniment vor concura pentru trofeele ”Lira cu briliante” la secțiunile: muzică populară, muzică ușoară, pricesne, remember, fol, teatru ș.a. peste 100 de tineri artiști din Valea Jiului, dar și din țară și chiar de dincolo de granițele acesteia. Concursul se bucură de jurizarea asigurată de muzicieni și profesioniști ai educației și artelor spectacolului.
Desfășurat în zilele de vineri, 3 aprilie 2026, sâmbătă, 4 aprilie 2026 și duminică, 5 aprilie 2026, cu începere de la ora 10,00 festivalul-concurs cuprinde prezentări pe secțiunile: Muzică instrumentală tradițional românească, Muzică ușoară instrumentală, Muzică de divertisment, remember muzică ușoară, muzică populară, muzică instrumentală clasică, pian, remember muzucă populară ș.a.
Și în acest an, Festivalul ”Lira cu briliante” se bucură de recitaluri ale invitaților, fie laureați ai edițiilor precedente, fie membri ai juriului, fie alți artiști remarcabili ai scenei românești.
Evenimentul este suținut, ca de fiecare dată, de Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi apreciază că acest eveniment se bucură deja de o binemeritată tradiție și confirmă activitatea remarcabilă a profesorului Tiberiu Coconeț, cetățean de onoare al municipiului Petroșani, în domeniul educației cultural-artistice. ”Festivalul cultural-artistic Lira cu Briliante a devenit, în timp, un important reper pentru scena artistică locală și națională, fapt confirmat de participarea tot mai mare a tinerilor pasionați de muzică în această frumoasă competiție artistică ce poartă amprenta pasiunii și dedicației reputatului prof. Tiberiu Coconeț, cetățean de onoare al municipiului Petroșani, un om sub bagheta căruia s-au format zeci de artiști valoroși ai scenei artistice din Valea Jiului. Este o bucurie pentru noi că putem găzdui un astfel de eveniment care aduce în atenție tineri deosebit de talentați, pasionați de muzică și că putem oferi publicului din Petroșani încă un eveniment artistic ce are în prim-plan tinerii”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Precizăm, totodată, că participarea publicului la acest eveniment este gratuită. Spectacolele-concurs din acest an se vor desfășura în sala Cinematografului „Șerban Ionescu” din Petroșani.

