Mai mult ca sigur, echipa Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani a pus nu doar talent și pricepere în producția spectacolului „Bietul meu suflet, cărbune”, a cărui dublă premieră a avut loc la finalul săptămânii, ci mai ales pasiune, suflet, și dedicație în a-l onora pe părintele spiritual al teatrului, scriitorul emblematic al Văii Jiului, Ion Dezideriu Sîrbu care, urmare a unei fericite coincidențe, a fost omagiat în aceste zile la Petroșani și într-un colocviu național de memorialistică și eseu, organizat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” și Uniunea Scriitorilor din România.

De altfel, participanții la acest eveniment cultural au făcut parte dintre spectatorii reprezentației de gală a premierei absolute a piesei de teatru „Bietul meu suflet, cărbune”, pus în scenă la Petroșani sub bagheta regizorală a lui Constantin Radu Tudosie, coautor împreună cu Claudiu Groza al scenariului conceput după unele dintre cele mai emoționante „Povestiri petrilene” ale lui I.D. Sîrbu.

Poate că pentru mulți dintre noi, cei care trăim de-o viață în patria cărbunelui, scenele reflectate în acest spectacol par mai degrabă nostalgice crâmpeie din viața noastră de zi cu zi, cu amintiri redescoperite și retrăite în sala de spectacol, cu zâmbetul pe buze și cu lacrimi în ochi. Pentru că ești din Valea Jiului dacă… Dacă, în copilărie ai alergat pe tăpșan, printre micile dar atât de cochetele case de colonie muncitorească, după o minge făcută din cârpe sau din cauciuc, dacă ai stat pe o bancă în parc împărțind cu gașca o darabă cu pită unsă (jiros kenyer) și presărată cu boia ori dacă, mai apoi, la birt sau pe lavița din fața casei ai depănat amintiri cu ortacii sau dacă ai aruncat iarna, un bulgăre de cărbune în soba de fier.

Toate aceste atât de frumoase amintiri istorisite cu o simplitate și o frumusețe aparte de Ion D. Sîrbu, au fost remodelate de Claudiu Groza și Radu Tudosie în acest text dramatic care reconstituie, emoționant și nostalgic, trei dintre cele mai frumoase „Povestiri petrilene”: „Mingea de tenis”, „O glumă” și „Trei cărămizi negre”. Puse cap la cap, aceste povestiri prezintă, într-un decor simplu, dar atât de relevant pentru tot ceea ce a însemnat și înseamnă Valea Jiului, decor realizat în cel mai mic detaliu de autenticitate a începutului de secol XX de scenograful Wilhelmina Kuron Bekesi, viața familiilor de mineri, din copilărie și până la apusul acesteia. Un decor „plimbat” de la o generație la alta, de la o poveste la alta, prin videografia subtilă dar relevantă, realizată de Andrei Ciochia.

Totul pornește ca o lecție deschisă, prezentată tinerilor din generația zilelor noastre, pentru care aceste amintiri poate că par astăzi doar niște povești nemuritoare, ancorate însă în viața lor prin amintirile părinților și, mai ales, ale bunicilor.

Spectacolul „Bietul meu suflet, cărbune” devine astfel o frumoasă și necesară lecție deschisă de istorie, de prietenie, de dragoste, de viață, de moarte, de tot. O lecție care ne demonstrează de ce iubim Valea Jiului și, mai ales, de ce-l venerăm pe Ion D. Sîrbu.

Este o lecție pe care au demonstrat că au însușit-o mai mult ca perfect actorii pe care tânărul și talentatul regizor Radu Tudosie a ales să-i distribuie în acest spectacol. O lecție pe care au „predat-o” mai departe, cu același talent care-i caracterizează la fiecare apariție pe scena teatrului din Valea Jiului, actorii: Cosmin Brehuță, Mihai Sima, Mihai Rădulea, Bogdan Florea, Bogdan Constantin Tălmaciu, Sergiu Fârte, Daniel Cergă, Laurențiu Vlad, dar și actrițele Patricia Buraga și Simona Codreanu.

Spectacolul „Bietul meu suflet, cărbune”, premiera absolută care încununează o nouă stagiune de excepție la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani nu poate fi descris în cuvinte. El trebuie văzut, trebuie trăit, pentru a-l putea înțelege la justă valoare. Tot așa cum cred că, pentru a înțelege adevăratul mesaj al acestuia trebuie mai întâi lecturate fabuloasele „Povestiri petrilene” ale lui Ion D. Sîrbu. Iar dacă veți fi făcut acest lucru și, mai apoi, veți fi văzut ori veți vedea acest spectacol, e imposibil să nu descoperiți într-un ungher al inimii propriul „cărbune”, biet suflet al oricărui trăitor în Valea Jiului.

De aceea regizorul Radu Tudosie are perfectă dreptate atunci când spune că „acest spectacol nu e doar o întoarcere, ci o coborâre: în oameni, în memorie, în ceea ce nu se spune, dar arde. Și poate că nu găsești un răspuns, dar găsești curajul de a rămâne. Pentru că, uneori, din ceea ce pare stins, se aprinde, tăcut, o lumină. Pentru oamenii din Vale, cei care ard mocnit, ca un cărbune viu, chiar și atunci când par stinși, cei care găsesc în ei puterea de a lumina mai departe cu bietul lor suflet, cărbune.”

Iată de ce spectacolul „Bietul meu suflet, cărbune” de la teatrul ce onorează în cel mai frumos chip posibil memoria părintelui său spiritual, este mai mult decât un text dramaturgic, devenind o lecție. O lecție care ne arată de ce iubim Valea Jiului și de ce-l venerăm pe Ion D. Sîrbu.

Sincere și binemeritate, felicitări!

Fotografii realizate de Sergiu VINȚAN