Senatorul Cristian Resmeriță – membru al Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse Minerale

Home Economie Senatorul Cristian Resmeriță – membru al Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse Minerale

Chiar dacă s-a bucurat și până acum de sprijinul politic al partlamentarului Cristian Resmeriță, sectorul minier și energetic din județul Hunedoara are, de acum, în senatorul Cristian Resmeriță un aliat și mai puternic.

Asta deoarece, odată cu debutul noii sesiuni parlamentare din acest an, senatorul Cristian Resmeriță a fost ales în calitate de membru al Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse Minerale din Senatul României, începând cu data de 11 septembrie 2019.

Evident că, din această calitate, senatorul de Hunedoara va avea în atenție, în mod deosebit, activitatea Complexului Energetic Hunedoara. De altfel, acestea și-a propus deja, încă de la debutul noii sesiuni parlamentare, să vină și mai mult în sprijinul Complexului Enegetic Hunedoara și, în mod special, în sprijinul industriei extractive din Valea Jiului care, în opinia acestuia, reprezintă încă un pilon economic și social de bază pentru această zonă a țării și nu numai.

”Începând cu data de 11 septembrie sunt membru al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României. Vreau să vă asigur că, dacă și până acum am acordat o atenție deosebită activităților din domeniul producției de energie de la CEH, din această poziție voi face tot ce îmi stă în putință să sprijin și mai mult activitatea Complexului Energetic Hunedoara, astfel încât așa cum am spus de atâtea și atâta ori, să putem acționa astfel încât mineritul să aibă viitor”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
O primă măsură de sprijin concret entru activitatea termoenergetică propusă de mai mulți parlamentari social-democrați, printre care se numără și Cristian Resmeriță, este aceea de a scuti producătorii de energie termică pe bază de cărbune de la obligativitatea achiziționării de certificate de energie verde.

Reamintim că în sesiunea parlamentară precedentă, senatorul Cristian Resmeriță a fost membru al Comisiei pentru Mediu din Senat.