Începând de astăzi, un tricolor de 54 mp (9 m x 6 m) ridicat pe un catarg înalt de 25 de metri străjuiește principala poartă de intrare în Valea Jiului, la Livezeni (Aninoasa). El a fost amplasat în squarul de la intersecția DN 66A cu DE 79. Acesta este cel mai mare drapel național amplasat pe catarg în județul Hunedoara.
Obiectivul a fost realizat de un grup de oameni de afaceri din Valea Jiului, mobilizați de Clubul Rotary Petrșani-Valea Jiului. De altfel, sub egida acestei asociații a avut loc astăzi, în întâmpinarea Zilei Naționale a României, ceremonia de sfințire a acestui drapel care a fost ridicat pe catarg în prezența artizanilor săi precum și a reprezentanților autorităților publice locale și județene.
”Trăim astăzi un moment emoționant care ne amintește de eroismul soldaților români care și-au dat viața în luptele de pe Defileul Jiului și Pasul Vîlcanului pentru înfăptuirea țelului milenar al tuturor românilor: Unirea. În memoria acestora și în cinstea Centenarului Marii Uniri de la 1918, sub egida Clubului Rotary am reușit să ne unim și noi, oamenii de astăzi ai Văii Jiului, pentru a realiza acest impozant obiectiv amplasat în acest loc simbolic. Le mulțumesc tuturor celor care au realizat acest lucru și celor care astăzi sunt aici la acest emoționant eveniment”, a spus Cristian Merișanu, președintele în exercițiu al Rotary Club Valea Jiului.
Catargul pe care a fost ridicat drapelul tricolor ce va străjui de acum locul în care se unesc apele Jiului, a fost construit în atelierul de confecții metalice al societății Adarco Invest din Aninoasa. La realizarea lui și-au dat însă concursul mai mulți oameni de afaceri din Valea Jiului, care au dorit să contribuie astfel într-un mod special la marcarea Centenarului Unirii în Valea Jiului.
La ceremonia de la Aninoasa au participat, alături de membri ai Clubului Rotary Valea Jiului, prefectul județului Hunedoara – Tiberiu Fabius Kiszely, președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Bobora, administratorul public al județului – Costel Avram, primarii Nicolae Dunca (Aninoasa), Tiberiu Iacob Ridzi (Petroșani), Gheorghe Ile (Vulcan), Lucian Resmeriță (Lupeni) și Dănuț Buhăescu (Uricani), viceprimarii celor 5 localități din Valea Jiului, oameni de afaceri, membri ai Asociației cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Valea Jiului și ai Asociației județene ”Cultul Eroilor-Regina Maria” ș.a.m.d.
Președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora consideră că, în an Centenar, acest obiectiv realizat de o seamă de bravi români din regiunea Văii Jiului, vine să confirme nevoia de unitate care trebuie să caracterizeze întreaga societate românească.
Un mesaj similar, vine și din partea administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram. ”Cred că nimic nu e întâmplător și nu pot decât să fiu mândru că o seamă de patrioți în cuget și în faptă din Valea Jiului și-au dat mâna pentru a realiza acest edificiu cu valoare de simbol chiar acum, cu o zi înaintea Centenarului Marii Uniri. Mă bucur nespus că oamenii de afaceri din Valea Jiului, împreună cu autoritățile locale au ridicat acest tricolor aici, în locul ce astăzi unește Oltenia și Ardealul, așa cum unește cele două Jiului și care de acum înainte va sta pe veci mărturie că aceste meleaguri, au fost, sunt și vor fi întotdeauna pământ românesc. Îi felicit pe membri Clubului Rotary pentru această realizare, prin care Valea Jiului întâmpină Centenarul în cel mai vibrant spirit al patriotismului național”, a declarat Costel Avram.
Emil Părău, unul dintre patrioții emblematici ai prezentului din comunitatea Văii Jiului apreciază că acest catarg le va aminti de acum tuturor celor care trec peste Valea Jiului și prin istoricul Pas Surduc (Defileul Jiului) că aici trăiesc oameni în inimile cărora bat inimi de români. ”Trăim astăzi un vis împlinit. Am vrut să marcăm și noi cei 100 de ani de la întregirea națională și nu întâmplător am decis să punem acest catarg în acest loc, pentru că aici se unesc cele două Jiuri – Jiul românesc cu cel ardelenesc. În același timp, ne-am gândit că prin acest loc trec zi de zi mii de români și, credem că acest tricolor îi va face să se gândească pentru o clipă că sunt români și, astfel, să preia acest tricolor în sufletul lor și să-l ducă mai departe în locul unde trăiesc. Totodată, am dorit să arătăm că Valea Jiului a fost de peste 7000 de ani, așa cum este și va fi mereu, pământ românesc”, a declarat Emil Părău.
Amplsamentul acestui catarg la intrarea in Defileul Jiului marchează de pe acum și locul în care, în luptele prima zi a Marelui Război al Reîntregirii, la 15 august 1916, au murit primii soldați români: sublocotenentul Paul Panțu cu alți 14 soldați care sunt înmormântați la bisericuța din Livezeni. ”Oamenii aceia au jurat că aici va flutura pe veci drapelul românesc. Și iată că aici flutură drapelul românesc”, a spus și secterarul executiv al Asociației Cultul Eroilor din județul Huendoara, Ioan Dorel Șchiopu.
Prezent la eveniment, alături de ceilalți primari ai Văii Jiului, Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani evidențiază faptul că investiția realizată de Clubul Rotary Valea Jiului reprezintă un simbol al națiunii române și este un gest de patriotism. ”Acest simbol va dăinui peste veacuri și le va aduce aminte tuturor care vor trece prin acest loc de faptul că România este un stat puternic și european. Îi felicit pentru această inițiativă pe cei de la Club Rotary Valea Jiului dar și pe domnii Sorin Apostu, Emil Părău, Constantin Dicu, Cristian Tamaș, Constantin Iordache și Ioan Dărăban”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.