Premierul Viorica Dăncilă a semnat astăzi Decizia de numire a noului președinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Acest post va fi ocupat de Mihaela Triculescu, un economist cu peste 19 ani de experiență în mediul privat.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, desemnarea Mihaelei Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.
Mihaela Triculescu este economist cu o vastă experiență. În ultimii trei ani a fost practician în insolvență, asigurând managementul procedurii de insolvență pentru mai multe companii. De asemenea, noul președinte ANAF este licențiat în economie și absolvent al studiilor de master disciplina ”Analiză diagnostic și evaluarea afacerilor” la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Economice.
Decizia de numire intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial.