Apa Serv Valea Jiului a fost gazda unui grup de 22 de elevi din Finlanda, Grecia, Germania, Polonia, Portugalia şi România, prezenți în Valea Jiului în cadrul unui program european Erasmus+ la care Școala Gimnazială nr. 4 din Vulcan este partener.
Intitulat „On the Edge” proiectul este unul interdisciplinar care își propune, printre altele, să le prezinte copiilor, o serie de abordări practice ale cunoștințelor învățate la clasă.
La solicitarea coordonatorilor de proiect de la Școala gimnazială nr. 4 Vulcan, Apa Serv le-a prezentat astăzi elevilor și profesorilor participanți, o serie de aspecte din cadrul activităților specifice operatorului de apă potabilă și canalizare din Valea Jiului. Astfel, de dimineaţă elevii şi profesorii acestora au vizitat captarea Buta și barajul de la Valea de Peşti iar, mai apoi, au avut ocazia să urmărească modul de potabilizare al apei în cadrul staţiei de tratare de la Valea de Peşti. Aici, specialiștii ASVJ le-au prezentat întregul flux tehnologic, atât prin intermediul vizionării unui film de prezentare cât și prin vizitarea efectivă a stației.
În cusul după-amiezii, oaspeții au făcut o vizită și la staţia de epurare de la Dănuţoni, unde elevilor le-a fost prezentat de către inginerii din staţie, pas cu pas, întregul proces tehnologic prin care apa uzată este epurată și redată în emisar la parametri nepoluanți. Elevii au putut străbate astfel drumul apei de la capatare şi până la epurare, cuprinzând toate etapele.
Pe întreaga durată a vizitei la obiectivele Apa Serv, elevii participanți la proiectul european „On the Edge” au fost însoţiți de profesorii cordonatori din ţările participante, precum și de reprezentanţi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 4 din Vulcan, respectiv prof. Ecaterina Illyes – director, prof. Carmen Udrea – director adjunct şi prof Paul Ursuţa – coordonatorul proiectului, iar accesul la captarea Buta şi la barajul de la Valea de Peşti, precum şi prezentările obiectivelor au fost făcute de către reprezentanţii Apelor Române de la Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova.