După Petroșani și Petrila, municipiul Vulcan este cea de-a treia localitate din Valea Jiului care va avea un bazin didactic pentru înot.
Propunerea lansată în acest scop de către primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, a primit votul consilierilor prezenți la ședința extraordinară a legislativului local din 21 martie. Consilierii și-au dat acordul privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Bazin de înot didactic tip” din Municipiul Vulcan, județul Hunedoara.
Potrivit primarului Gheorghe Ile, realizarea bazinului de înot, care va fi construit în perimetrul dintre fostul magazin Minimax și Biserica de lângă Primărie, este o necesitate pentru sănătatea copiilor din municipiul Vulcan. ”Prima dată când am discutat despre acest proiect absolut necesar pentru copiii și tinerii noștri, îmi va rămâne ca amintire foarte plăcută. Pentru că tocmai ei, tinerii, un grup de liceeni din Vulcan, mi-au cerut să facem un bazin de înot pentru ei.Și le-am promis tinerilor că mă voi ține de cuvânt. Știam atunci că voi reuși împreună cu echipa mea să onorăm această promisiune, care se materializează în viitorul apropiat”, a declarat primarul Gheorghe Ile.
Acest proiect va fi finanțat prin Compania Națională de Investiții și va fi destinat înotului didactic, de care se vor putea bucura toți elevii din municipiul Vulcan.