Potrivit legislației, beneficiarii de venit minim garantat și ajutor social au obligația de a presta, fiecare, câte 28 de ore de muncă în folosul comunităţii, în fiecare lună lunar.
În acest scop și la Lupeni, una din localitățile județului Hunedoara cu un număr încă relativ mare de persoane asistate sociale, Primăria și Consiliul local au elaborat un Program de lucrări publice ce urmează a fi realizate, pe parcursul acestu an, utilizând forța de muncă provenită din această categorie. ”Lucrările publice realizate în anii precedenţi cu beneficiarii programului social
prevăzut de Legea nr. 416/ 2001 au fost benefice pentru localitatea noastră, motiv pentru care am propus Consiliului local păstrarea acestora, eventual chiar includerea altor lucrări noi. În același timp, vreau să le mulțumesc acestor cetățeni pentru faptul că participă fără rezerve la aceste activități comunitare, prin care reușim să facem municipiul Lupeni mai curat și mai frumos”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Pentru acest an, administrația locală de la Lupeni și-a propus să realizeze următoarele lucrări cu forța de muncă constituită din beneficiarii de ajutor social cu domiciliul în această localitate:
- Lucrări de primăvară, vară și toamnă:
– întreţinerea şi asigurarea curăţeniei în cartierele Municipiului Lupeni;
– întreţineri şi ecologizări în Staţiunea Turistică “Straja” Lupeni precum şi efectuarea unor lucrări de amenajare care nu presupun muncă calificată;
– întreţinerea balustradelor podurilor şi podeţelor din Municipiul Lupeni;
– întreţineri şi curăţiri de cimitire;
– curăţire șanțuri de pe marginea carosabilului;
– decolmatări de pâraie şi canale;
– curăţiri de subsoluri;
– zugrăvirea unor imobile;
– întreţinerea şi asigurarea curăţeniei în zonele verzi;
– toaletarea arborilor și arbuștilor;
– văruirea pomilor din parcuri, străzi etc.;
– amenajarea unor alei pietonale;
- Lucrări de iarnă
– deszăpezirea trotuarelor, aleilor din toate parcurile Municipiului Lupeni;
– deszăpezirea pentru asigurarea accesului în zone greu accesibile din municipiul Lupeni;
– deszăpezirea în parcările Municipiului Lupeni;