Pentru că faptele bune merită întotdeauna recompensate pe măsură, coordonatorii Subfilialei de Cruce Roșie din municipiul Lupeni organizează în mod constant evenimente cultural-artistice menite să-i bucure pe voluntarii care vin aici pentru a întreprinde activități sociale, medicale și educaționale destinate membrilor comunității.
Un astfel de eveniment a avut loc și zilele trecute, când la sediul Centrului comunitar de zi EGAL al Crucii Roșii din Lupeni au poposit, în vizită, ”Glasurile de argint” de la școala de muzică pregătită cu pasiune și pricepere de îndrăgita artistă din Valea Jiului, Ileana Berki. Aceștia au venit pentru a susține un recital artistic dedicat celor care activează în cadrul Centrului EGAL al Crucii Roșii din Lupeni, cu convingerea că și pentru ei EGAL înseamnă Educație Generozitate, Abilități și Libertate.
De altfel, nu este pentru prima oară când Ileana Berki și copiii săi talentați din echipa ”Glasuri de argint” colaborează cu cei de la Crucea Roșie din Lupeni. Acești copii talentați au cântat pe scena Palatului Cultural ”Minerul” Lupeni, în cadrul celor două spectacole caritabile organizate de Crucea Roșie Lupeni pentru strângere de fonduri, în vederea susținerii activităților Centrului EGAL.
Și de data aceasta, pentru voluntarii Crucii Roșii, evenimentul artistic oferit de artiștii Ileanei Berki pentru copiii beneficiari ai Centrului EGAL și pentru coordonatorii acestuia, a fost unul plin de emoții !
După concet, cu toții au servit împreună prânzul, au socializat și au fredonat împreună cele mai frumoase melodii din repertoriul ”Glasurilor de argint”.
Așa au înțeles cu toții cât de multă dreptate avea profesoara Ileana Berki atunci când le spunea că ”sărac nu este acela care nu are, cu adevărat sărac este acela care nu a oferit nimic, niciodată” ! Și așa au înțeles, cu toții, cât de bogați sunt ei, cei care oferă cu drag și cei care primesc cu bucurie.