Weekendul acesta începe cu târgul de antichități și produse handmade la Shopping City Deva și se încheie cu un spectacol de marionete pentru cei mici, pe 12 mai.
În căutarea cadourilor cu trecut
Sâmbătă și duminică, pe 10 și 12 mai, Shopping City Deva găzduiește cea de-a III-a ediție a târgului de antichități și produse handmade. Aici, pasionații de istorie pot găsi produse deosebite, precum piese de mobilier rustic şi clasic, tablouri, icoane, la obiecte din argint (statuete, casete, tacâmuri, obiecte decorative), bijuterii de epocă, ceasuri de colecţie sau de serie mică, cărţi, bijuterii, piese de ceramică, porțelan, sticlă, dar și sculpturi sculpturi. Obiectele fac parte din colecțiile anticarilor și colecționarilor din Satu Mare, Timișoara, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Alba, Craiova, Cluj, Iași.
„Pinguinul colorat”, spectacol de marionete
Spectacolul „Pinguinul colorat” are loc duminică, la ora 16:00, în dreptul intrării dinspre H&M. Cei mici vor descoperi povestea fetiței-pinguin Lia, care, după un accident devine roz, iar viața ei se schimbă din cauza aspectului bizar. Astfel, cei mici vor învăța că nu este nimic greșit să fii diferit și că fiecare om este valoros și special. Reprezentația durează 45 de minute, iar la final copiii vor putea participa la o sesiune de pictură pe față și vor primi baloane modelate sub forma personajelor îndrăgite din poveste.
Accesul la eveniment este gratuit.