Potrivit ultimelor date parțiale oficiale, comunicate de Biroul Electoral Central cu privire la scorul alegerilor europarlamentare din 26 mai 20198, în județul Hunedoara, PSD a obţinut cele mai multe voturi (29,76 %), fiind urmat de PNL (26,20 %) şi Alanţa USR – Plus (17,00 %).
PSD a obţinut rezultate foarte bune în toate localitățile din Valea Jiului, dar și în municipiul Hunedoara și în municipiul Brad. Astfel, PSD a obținut cel mai bun scor în orașul Uricani (cu peste 45,5% din voturi), social-democrații înregistrând rezultate bune și la Vulcan, Petrila, Lupeni, Aninoasa și Petroșani.
În schimb PNL a câştigat alegerile în Deva, Orăştie, Simeria, Călan, Haţeg şi Geoagiu.
La referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis s-au prezentat 150.268 de alegători din judeţul Hunedoara (38,92 la sută).