Timp de mai bine de o săptămână, până pe 27 iulie 2019, pe aerodromul Săulești din municipiul Deva se desfășoară Campionatul Mondial de acrobație cu planorul. Evenimentul este organizat pentru prima oară în România de către Aeroclubul României şi Federaţia Aeronautică Română și reunește peste 50 de piloți din 13 state ale lumii, respectiv: România, Italia, Austria, Cehia, Franţa, Suedia, Rusia, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, SUA şi Japonia.
Aceștia vor realiza un program de figuri acrobatice prestabilit, care se execută la verticala unui pătrat marcat pe sol cu panouri albe, cu latura de un kilometru. Campionatul Mondial de Acrobaţie cu planorul se va încheia pe 27 iulie cu premierea câştigătorilor şi un miting aviatic în care vor evolua Lotul naţional al României de acrobaţie cu motor „Hawks of Romania”, lotul naţional de acrobaţie cu planorul „White Wings” şi lotul naţional de paraşutism.
Campionatul Mondial de acrobație cu planorul a debutat miercuri, 17 iulie cu o paradă a participanților, care a avut loc în centrul municipiului Deva. Ceremonia oficială de deschidere a avut loc în Piața Unirii din Deva, în prezența reprezentanților Consiliul Județean Hunedoara: Mircea Flaviu Bobora – președinte, Daniel Andronache – vicepreședinte, Costel Avram – administratorul public al județului Hunedoara și consilierul județean Andrei Socaci.