Meteorologii au transmis o avertizare de COD PORTOCALIU pentru precipitații abundente pe o suprafață de aproximativ trei sferturi din teritoriul județului Hunedoara, valabilă pentru perioada 04 februarie, ora 15:00 – 04 februarie, ora 23:00. În intervalul precizat, hidrologii anunță că se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, iar cantitatea de precipitații poate ajunge la 40 – 50 l/mp, intr-un interval scurt de timp.
Pentru a stabili măsurile de prevenire care trebuiesc luate în această situație, prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a convocat, în calitate de președinte, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (C.J.S.U). În ședința C.J.S.U. s-au stabilit măsurile care trebuie luate de autoritățile locale și județene pentru prevenirea și limitarea eventualelor efecte negative ale ploilor abundente. Principalele măsuri adoptate sunt:
- Asigurarea serviciului de permanență la primăriile din localitățile aflate sub cod portocaliu.
- Asigurarea de utilaje și personal pentru eventualele intervenții.
- Executarea lucrărilor de intervenție pe cursurile de apă, dacă va fi cazul.
- Monitorizarea continuă a debitelor cursurilor de apă.
În funcție de evoluția situației din teren se vor adapta măsurile și dinamica personalului implicat.
Prefectul județului s-a asigurat că atât autoritățile locale, instituțiile publice și cele cu responsabilități în aceste situații, cât și structurile Ministerului Afacerilor Interne – pompieri, polițiști și jandarmi – sunt pregătite să intervină rapid în teren, în cazul producerii unor situații de urgență cu efecte negative asupra comunităților.
La întâlnirea CJSU de la sediul Prefecturii au participat, alături de prefectul județului Huneodara, președintele CJH – Mircea Bobora, inspectorul șef al ISU Hunedoara – lt.col. Viorel Demean, subprefectul județului Hunedoara – Dorel Bretean și administratorul public al județului Hunedoara – Costel Avram și reprezentanți ai altor instituții abilitate de la nivelul județului.