Miercuri, 12 februarie 2020, noul Senat al Universității din Petroșani, a cărui componență a fost stabilită în urma alegerilor care au avut loc la finalul lunii ianuarie, și-a ales președintele. Cel care va conduce forul academic decizional al Universității din Petroșani în următorii 4 ani este conf.univ.dr.ing. Nicolae Pătrășcoiu.
Acesta a câștigat confruntarea cu prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser pentru această poziție în structura de conducere a Universității din Petroșani, cu un scor de 15-12 voturi obținut în al doilea tur de scrutin al alegerilor din Senatul universitar, după ce voturile din primul tur au consemnat o egalitate de voturi de 13-13.
Conf.univ.dr.ing. Nicole Pătrășcoiu își continuă astfel activitatea în fruntea Senatului Universității din Petroșani, for pe care l-a condus și în mandatul precedent. Noul președinte al Senatului UPET este absolvent al Universității din Petroșani din anul 1985 și doctor în științe inginerești al aceleiași instituții de învățământ superior. A lucrat o perioadă în sectorul minier, ca inginer la EM Dâlja (între 1985-1987) și cercetător la Institutul de Cercetări, Inginerie Tehnologică și Proioectări pentru minele de huilă (între 1987-1988), iar din anul 1988 este cadru didactic al Universității din Petroșani.
Odată cu desemnarea noului Președinte al Senatului Universității din Petroșani, urmează declanșarea procedurii de alegere a viitorului rector al instituției. Potrivit noului regulament de alegeri, adoptat de Senat, pentru această funcție este obligatorie depunerea a cel puțin două candidaturi. Până în acest moment, și-au anunțat intenția de a se înscrie în competiție actualul rector – prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai și unul dintre prorectorii în exercițiu – prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser. Alegerile pentru desemnarea noului rector al Universității din Petroșani vor avea loc la finalul acestei luni.