Școlile de șoferi din Valea Jiului trebuie să respecte noile reglementări în ceea ce privește traseele și intervalele orare, reglementări impuse de aglomerația de pe principalele artere de circulație în orele de vârf.
Acestea au fost aduse la cunoștința instructorilor auto din Valea Jiului în cadrul unei întâlniri care a avut loc miercuri, 26 februarie 2020 la Primăria municipiului Petroșani, între instructorii autor, reprezentanți ai Poliției rutiere și ai administrației locale. La întâlnire a fost prezent și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi care, de altfel, a solicitat în mod public instituirea unor restricții orare și de traseu pentru școlile de șoferi, în încercarea de a găsi soluții pentru descongestionarea traficului în centrul Petroșaniului, cu precădere la orele de vârf. Primarul municipiului Petroșani spune că s-a ajuns la un numitor comun, astfel încât orele de conducere la școlile de șoferi să se desfășoare cu anumite restricții. ”Am convenit, împreună cu cei de la Poliție și cu instructorii școlilor de șoferi ca în orele de conducere pe raza municipiului Petroșani, deplasarea autovehiculelor „ȘCOALA” pe traseul intersecție DN66A – DN66, Intersecție DN66 cu str. 1 Decembrie 1918, str. 1 Decembrie 1918 – str. Mihai Viteazul, intersecție str. Mihai Viteazul – DN66, DN66 până la intersecția cu str. Dealului (spre oraș Petrila) să nu fie permisă în intervalele orare 7.30 – 8.30, 11.30 – 12.30 și 15.30 – 16.30, măsura fiind valabilă pentru fiecare zi, de luni până vineri”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Măsuri similare au fost luate și pentru celelalte localități din Valea Jiului, după cum urmează:
- În municipiul Vulcan, nu este permisă circulația autoturismelor de tip ”Școală” pe strada Nicolae Titulescu (DN A), în intervalul orar 7,00-9,00 și 11,30-12,30;
- În municipiul Lupeni, nu este permisă circulația autoturismelor de tip ”Școală” pe str. T. Vladimirescu, din zona blocului D1 până la intersecția cu str. Bucura, în intervalul orar 7,00-9,00; 12,00-14,00 și 16,00-17,00;
- În orașul Petrila, nu este permisă circulația autoturismelor de tip ”Școală” pe strada Republicii, intersecție cu str. Al. Sahia până la intersecția cu strada Dacilor, între orele 7,00-8,30 și 12,00-15,00;
- În orașul Aninoasa, nu este permisă circulația autoturismelor de tip ”Școală” pe DN 66A, pe tronsonul de drum cuprins între km 0+000 și km 3+847, în intervalul orar 7,30-8,30 și 15,30-16,30
De asemenea, s-a stabilit interzicerea circulației pe drumurile publice de legătură dintre localitățile Văii Jiului, pentru autoturismele de tip ”Școală”, de luni până vineri, între orele 7,30-8,30 și 15,30-16,30.